
Pentru mulţi oameni, începutul unui nou an nu este marcat de artificii sau de miezul nopţii, ci de sunetul inconfundabil al dopurilor de şampanie. De la Revelion la aniversări şi evenimente speciale, această băutură spumantă a devenit un simbol universal al celebrării.
Marea Britanie se numără printre cei mai mari consumatori de şampanie la nivel mondial, fiind al doilea cel mai mare importator al băuturii franţuzeşti. Comercianţii de vinuri arată că, în perioada sărbătorilor de iarnă, vânzările cresc semnificativ, milioane de sticle fiind desfăcute într-un interval foarte scurt.
Dincolo de imaginea sa asociată cu luxul, şampania are şi avantaje mai puţin cunoscute. Consumată cu moderaţie, aceasta poate fi o opţiune mai prietenoasă pentru sănătate decât alte băuturi alcoolice, notează Adevărul.
Zahărul din pahar: ce spune eticheta
Nivelul de zahăr din şampanie poate fi identificat uşor citind eticheta. Termenul-cheie este „brut”, care indică un vin spumant sec, cu un conţinut redus de zahăr.
În general, şampaniile brut conţin până la 12 grame de zahăr pe litru, ceea ce înseamnă aproximativ 2 grame într-un pahar standard de 125 ml. Variantele Extra Brut şi Brut Nature sunt şi mai seci, având între 3 şi 6 grame de zahăr pe litru.
La polul opus se află şampaniile demi-sec sau doux, mult mai dulci şi mai rar consumate. Contrar percepţiei comune, culoarea băuturii nu reflectă cantitatea de zahăr, ci depinde de soiul de struguri şi de procesul de maturare.
Puţine calorii, gust festiv
Un alt avantaj al şampaniei este aportul caloric relativ scăzut. Un pahar conţine, în medie, între 80 şi 90 de calorii, semnificativ mai puţin decât majoritatea cocktailurilor. Spre comparaţie, o Pi?a Colada poate depăşi 250 de calorii, iar un cocktail pe bază de suc şi spumant trece uşor de 120.
Totuşi, unele vinuri albe seci, precum Chablis sau Sancerre, pot avea chiar un conţinut mai mic de zahăr decât şampania.
Beneficii mai puţin cunoscute
Şampania este produsă parţial din struguri roşii, precum Pinot Noir şi Pinot Meunier, care păstrează antioxidanţi asociaţi cu reducerea inflamaţiei şi protejarea sănătăţii cardiovasculare. Studiile sugerează că un consum moderat poate avea efecte benefice asupra inimii.
Cele mai cunoscute vinuri spumante sunt şampania, prosecco şi cava, însă acestea diferă prin metoda de producţie. Şampania şi cava sunt fermentate în sticlă, rezultând un gust mai sec, în timp ce prosecco este fermentat în tancuri mari, ceea ce îl face, de regulă, mai dulce.
Un gest cu valoare simbolică
Toastul de la trecerea dintre ani este mai mult decât o simplă tradiţie. Are o semnificaţie psihologică puternică: marchează un nou început, întăreşte sentimentul de apartenenţă şi aduce oamenii împreună, fie că sunt prieteni apropiaţi, membri ai familiei sau chiar necunoscuţi. (sursa stiripesurse.ro)






