01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alexandru Ştefan Crăiţă, la un pas de medalie la Europene
Alexandru Ştefan Crăiţă, la un pas de medalie la Europene

În perioada 1-2 august 2015, la Novi Sad în Serbia, s-a desfăşurat Campionatul European de şah rapid pentru copii şi juniori la categoria sub 8 ani (Under 8), ediţia a XV-a. România a fost reprezentată de trei sportivi, printre care şi un sportiv de la CS Şah Club Galaţi, Alexandru Ştefan Crăiţă. Campionatul European de şah rapid Under 8 a fost organizat de Federaţia Europeană de Şah şi Federaţia de Şah din Serbia, concursul defăşurându-se pe parcursul a 9 runde în sistem elveţian, cu timp de joc 15 minute + 10 secunde/mutare/jucător. 

Şahistul gălăţean Alexandru Ştefan Crăiţă a avut o evoluţie bună şi la final s-a clasat pe locul IV, cu 6 puncte (la egalitate de puncte cu locul II), ratând la coeficient o medalie. De menţionat faptul că la recentele Campionate Naţionale de la Iaşi, Alexandru, împreună cu coechipierii săi de la Şah Club (antrenor Lucian Jugaru), Pavel Darius Zaharia şi Dimitrie Nicolas Pădurariu, au cucerit o medalie de argint şi una de bronz.

 


Articole înrudite