28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada îşi joacă şansa la o cupă europeană până la capăt
Arcada îşi joacă şansa la o cupă europeană până la capăt

Faza a II-a a play-off-ului Diviziei A1 la volei masculin a debutat în weekend. CS Arcada Galaţi a jucat la Baia Mare cu Ştiinţa Explorări, una din semifinale din grupa 5-8. Lipsiţi de aportul lui Nicu Harabagiu, care, deşi a făcut deplasarea în Maramureş, nu a putut evolua din cauza unei entorse, dar cu o evoluţie nereuşită, gălăţenii nu au izbutit să mai repete surpriza din sezonul regulat şi au pierdut fără drept de apel. „Am jucat destul de slab, n-am avut o preluare constantă şi asta ne-a costat. Am intrat greu în meci, dar am reuşit să recuperăm şi să cedăm primul set la o diferenţă de trei puncte. Soarta meciului s-a decis în setul doi, am condus noi până la punctul 15 dar un băimărean a servit incredibil şi a făcut 10 puncte consecutiv. Eram conştienţi de la început că Ştiinţa este favorită, dar vom face tot posibilul să învingem miercuri pe teren propriu şi să jucăm decisivul la Baia Mare”, ne-a declarat antrenorul -jucător de la Arcada, Marian Apostu. Rezultat final: Ştiinţa Explorări - Arcada 3-0 (22, 15, 20). Echipa gălăţeană a folosit formula: Râpeanu, Crăciun, Romanescu, Cristudor, Apostu, Cerşemba, Ghimeş -libero. Au mai evoluat: Martin, Dragomir şi Palfi. Meciul doi este programat pe 2 aprilie, în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 17.30. Dacă va fi cazul, meciul 3 va avea loc pe 5 aprilie la Baia Mare. De remarcat faptul că echipa care se va clasa pe locul V va merge în Chalenge Cup, iar cea de pe locul VI se va putea înscrie în Cupa Balcanică.


Articole înrudite