19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băieţii lui Florin Nini sunt pe locul patru
Băieţii lui Florin Nini sunt pe locul patru

Liga Naţională de baschet masculin a programat la finalul săptămânii partidele celei de-a patra etape. După trei meciuri consecutive pe teren propriu, reprezentanta Galaţiului în eşalonul de elită a avut o deplasare lungă la Timişoara. Phoenix a avut o prestaţie foarte bună şi a învins, fără dubii, în propriul fief pe nou promovata BC Timba. „Un meci frumos în care jocul colectiv, atât în aparare cât şi în atac, a fost cheia victoriei. Am controlat meciul în permanenţă şi mă bucur că începem să funcţionăm cu o rotaţie din ce în ce mai mare. Un joc de care ne temeam dar pe care ne-am propus şi am reuşit să-l câştigăm. Felicit jucătorii pentru implicare şi după bucuria acestei victorii trebuie să ne gândim serios ce vom face mai departe. Ne aşteaptă meciuri grele, cu adversari redutabili şi vrem să continuăm seria victoriilor. Dacă după aceste rezultate pozitive vom avea şi liniştea financiară, cu siguranţă că vom avea un campionat şi o evoluţie constant bună”, a concluzionat antrenorul Florin Nini. Rezultat final: BC Timba Timişoara - Phoenix Galaţi 62-83 (11-30, 10-19, 18-12, 23-22). Lotul folosit: Miller (9 puncte, 2 recuperări, o pasă decisivă, 2 intercepţii), Rundles (14 p, 5, 6, 1), Petrişor (0 p, 2, 2, 1), Andrei (9 p, 7, 2, 0), Gugino (16 p, 8, 4, 3), Stan, White (5 p, 2, 1, 0), Hadzifezovic (18 p, 8, 2, 0), Pavlovic (7 p, 3, 2, 0), Sabău - o pasă, Melnic (1 p, 1, 1,1), Măciucă (4 p, 1, 0, 0). Phoenix se află pe locul 4 cu 7 puncte şi etapa viitoare va juca acasă cu CSM CSU Oradea.


Articole înrudite