CSM Galaţi a învins la mijlocul săptămânii trecute cu 32-23 (16-7) Sepsi SIC Sf. Gheorghe, într-o partidă devans din runda a 12-a a play-off-ului Diviziei A la handbal feminin. Jucătoarele antrenate de Daciana Balaban, Cătălina Cioaric şi Relu Druţu au controlat ambele reprize şi au obţinut un succes clar.
Lotul aliniat de echipa gălăţeană: Ana Maria Micu - 12 intervenţii, Nicoleta Petre - Ana Kojic 1 gol, Lavinia Lazăr 1 g, Andreea Merlă 3 g, Antonia Mazilu 1 g, Mălina Bichir 5 g, Cristina Marcu, Andreea Filip, Sorana Chiriac 1 g, Iulia Eiler 8 g, Kristina Radayeva 5 g, Sanja Dabevska 3 g, Bianca Zegrean 1 g, Bojana Milic 1 g, Andreea Sandu 2 g.
Ultimele partide ale etapei s-au disputat sâmbătă. CSU Ştinţa Bucureşti, ocupanta locului 4 nu a reuşit decât o remiză în deplasare la CSU Oradea, scor final: 29-29. Cea mai aşteptată partidă a fost cea dintre liderul CSJ Prahova şi CSM Unirea Slobozia, ocupanta locului 3 care mai spera să urce pe loc promovabil. Prahovencele au obţinut o victorie concludentă, 35-26, şi au încheiat socotelile.
Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, CSM Galaţi şi-a asigurat promovarea în Liga Florilor. Podiumul din play-off arată astfel: 1. CSJ Prahova 33 puncte, 2. CSM GALAŢI 27 p, ambele formaţii vor evolua din sezonul viitor în eşalonul de elită, 3. CSM Unirea Slobozia 20 p.