19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSU Belor a urcat pe locul doi
CSU Belor a urcat pe locul doi

Divizia A2 la volei a programat sâmbătă meciurile din cea de-a patra etapă. Fetele de la CSU Belor au jucat în deplasare cu CSM 2007 Focşani, liderul cu maxim de puncte din seria Est. Gălăţencele antrenate de Ileana Berdilă au depăşit toate aşteptările şi au obţinut o victorie concludentă, în mai puţin de oră. De regulă, confruntările dintre cele două echipe care s-au jucat în oraşul de pe Milcov au fost aprig disputate şi cu multe faze controversate. De data aceasta, echipa noastră şi-a demonstrat superioritatea şi a făcut linişte în sală. Rezultat final: CSM 2007 Focşani - CSU Belor 0-3 (-12, -15, -12). Formula câştigătoare a fost: Adriana Dudnic, Ionela Vlad, folosită ca secund după ce etapa precedentă a jucat libero, Irina Todaşcă, Teodora Şabloschi, Florina Chirilov, Iuliana Cazamir - Cristina Artimov, reprofilată ca libero în acest joc. „Am avut ghinion, CSM-ul a jucat doar cu noi cu cele trei jucătoare de la echipa de A1. Nu mi se pare normal, dar ne vedem de treabă şi vom lupta până la capăt să ne îndeplinim obiectivul”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. CSU Belor are 10 puncte şi a urcat pe locul doi. Etapa viitoare, echipa noastră primeşte vizita celor de la CSM Unic P.Neamţ (4 noiembrie, sala Dunărea, ora 12.30).


Articole înrudite