22 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Rebeca Ciocan îşi face temele pentru Naţionale
Gălăţeanca Rebeca Ciocan îşi face temele pentru Naţionale

Sala de atletism Ioan Soter din Bucureşti a găzduit în weekend întrecerile primei etape a Campionatului Naţional de atletism pentru seniori, Under 23 şi Under 20. Atleta noastră Rebeca Ciocan, care este legimată la CSM Galaţi, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului Nicolae Ciocan, şi-a făcut bine temele, reuşind patru clasări pe podium la cele două probe la care a participat: la 400 de metri plat a ocupat locul 2 la categoria Under 20, respectiv locul 3 la senioare, iar în proba de 200 metri plat s-a clasat pe locul 2, atât la Under 20, cât şi la senioare.
„A fost o etapă de Campionat Naţional la care am participat cu emoţii, la concursurile anterioare nu m-am simţit confortabil pe turnantele sălii din Bacău, dar la Bucureşti m-am simtit ceva mai bine în cursa de 400 metri, dovadă fiind rezultatul mult îmbunătăţit. Cursa de 200 metri nu cred că o mai abordez, îmi solicită foarte tare articulaţiile şi riscul de accidentare este foarte mare. Sunt mulţumită de ceea ce am reuşit la această etapă, îmi continui pregătirea şi o să particip cu încredere la următoarele competiţii din programul indoor”, ne-a declarat Rebeca.
Următoarele concursuri pentru atleta gălăţeană sunt la Budapesta în weekend pentru ca apoi să aibă loc două competiţii majore: Campionatul Naţional pentru seniori, care se va desfăşura la sfârşitul lunii februarie, respectiv Naţionalele de tineret Under 20 programate la începutul lunii martie. În funcţie de rezultate, gălăţeanca ar putea prinde un loc în ştafeta României care va participa la Balcaniada de senioare.


Articole înrudite