20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grupa 2002 de la Şcoala de Fotbal Junior a câştigat marele trofeu
Grupa 2002 de la Şcoala de Fotbal Junior a câştigat marele trofeu
În perioada 2-4 august, pe stadionul Milcovul din Focşani s-a desfăşurat Cupa Promenada Viitorul, un turneu de fotbal rezervat copiilor născuţi în anii 2002, 2003 şi 2004. La fiecare categorie de vârstă au fost înscrise câte şase echipe, s-a jucat după sistemul turneu, fiecare cu fiecare iar cei mici au oferit meciuri atractive. Galaţiul a avut o reprezentare puternică: Junior (2 echipe), Oţelul şi Steaua Dunării. Cea mai bună evoluţie a avut-o Junior 2002, pregătită de antrenorul Ionuţ Niculcea, care deşi a avut patru absenţe importante: Eduard Lefter, Ştefan Dragu, Ştefan Hodină şi Vlad Bucevschi, s-a distrat cu celelalte adversare, n-a pierdut niciun meci şi a terminat pe primul loc. De asemenea, Edi Stratulat, cu 12 goluri a fost desemnat de organizatori golgeterul competiţiei. Rezultate înregistrate: 4-1 cu Galactic Buzău, 3-1 cu Viitorul Focşani, 10-2 cu Şoimii Buzău, 5-1 cu Stars Brăila şi 0-0 cu CSM Focşani. Lotul folosit: Andrei Brăneţ, Sebi Petrea - Raul Năstase (1 gol), Edi Stratulat (12), Luciano Micu, Alex Alecu, Andrei Călin (1), Dragoş Simionov (1), Ionuţ Tudori, Victor Trucă (3), Lucian Bour, Paul Paiu (2), Octavian Avasilcăi. A fost o „încălzire” pentru Braşov Junior Cup ce va avea loc în perioada 10-14 august. Colegii lor mai mici, de la grupa 2004, antrenor Ovidiu Lupu, au făcut un turneu bun pe care l-au încheiat pe locul IV, după ce au obţinut rezultatele: 1-0 cu Juniorul Bucureşti, 0-4 cu Steaua Dunării, 0-3 cu CSM Focşani, 3-5 cu Atletic Călăraşi, 6-0 cu Viitorul Focşani. Lotul utilizat: Bogdan Juravlea, George Olteanu, Claudiu Bobocea, Cosmin Saven, Vlad Chiriloaie, Eduard Baciu, Eduard Tocilianu, Mateo Moisanu, Ştefan Dumitrescu, Andrei Popa, Paul Dănilă, Robert Stan şi Eduard Marcu. La această categorie de vârstă, Steaua Dunării, antrenor Andrei Calinov s-a clasat pe locul II cu patru victorii din cele cinci partide jucate. La grupa 2003, Oţelul, antrenor Lucian Măstăcan s-a situat pe locul V, cu bilanţul: o victorie, două remize şi două înfrângeri.

Articole înrudite