05 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
HC Danubius continuă pregătirea pentru divizia A
HC Danubius continuă pregătirea pentru divizia A
După ce Federaţia Română de Handbal a pus batista pe ţambal încă o dată şi a programat pe nou înfiinţata HCM Rm. Vâlcea, deşi conform articolului 9 din regulament nu trebuia nici să fie înscrisă în Liga Naţională, HC Danubius, care a mai câştigat şi barajul organizat degeaba, a fost pusă în faţa faptului împlinit şi va evolua în viitorul sezon în Divizia A. Miercuri dimineaţă, în sala Siderurgistul, fetele pregătite de Alexandrina Soare au susţinut un amical cu o colegă de eşalon, Ştiinţa Bacău. Gălăţencele au aliniat o formulă inedită în care le-am văzut pe Iaroslava Burlachenko şi Iulia Artean, ca interi, Irina Başa a fost conducător de joc, Mirabela Cricleviţ a revenit pe extremă iar Maricica Trandafir titularizată pe pivot, posturile fixe păstrânduşi-le Dana Goldic şi Carmen Gheorghe. Primele 20 de minute au fost destul de echilibrate, avantajul pe tabelă a alternat după care fetele noastre şi-au valorificat experienţa superioară şi au intrat la vestiare cu şase goluri avantaj. După pauză diferenţa a crescut şi la opt goluri, la Danubius au fost introduse şi jucătoarele tinere: Denisa Condruz, Andreea Mocleaşă, Alexandra Peleneagră, Daniela Enache, Cristina Marcu şi Alina Croitoru, care nu pot fi încă legitimate, Ştiinţa a pornit cursa de urmărire a restabilit egalitatea în min. 57 şi chiar a câştigat prin golul lui Vâlcu. Rezultat final: HC Danubius - Ştiinţa Bacău 30-31 (18-12). Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Goldic, Condruz - Gheorghe (7 goluri), Artean (7), Başa (2), Trandafir (4), Burlachenko (4), Cricleviţ (5), Marcu (1).

Articole înrudite