Liga a IV-a gălăţeană la fotbal a programat sâmbătă şi duminică partidele penultimei etape din turul de campionat. Stadionul Siderurgistul a găzduit partida SC Oţelul – Bujorii Tg. Bujor. În faţa a circa 350 de spectatori, echipa pregătită de Stelian Bordieanu a făcut spectacol, a înscris din toate poziţiile şi a irosit multe alte ocazii. În repriza a doua, SCOG a beneficiat de un penalti, care a fost transformat de portarul Vlasie, la a doua reuşită din acest sezon. Rezultat final: SC Oţelul Galaţi – Bujorii Tg. Bujor 14-0 (7-0). Au marcat: R.Codreanu, care la acest meci a purtat banderola de căpitan, Pavel (2), I.Codreanu, Dajbog, Postelnicu, Tudosă, Ţâmpău (4), Vlasie (din 11 metri), Păduraru (2). Tehnicianul Stelian Bordieanu a aliniat formula: Vlasie – Radu (min.46 Neagu), Scutaru (min.50 Păduraru), R.Codreanu, Dajbog – Manău, Postelnicu, I.Codreanu, Tudosă, Ţâmpău – Pavel (min.50 Gheorghe). Celelalte rezultate care s-au înregistrat în cea de-a XII-a etapă sunt: Avântul Drăgăneşti – Victoria Independenţa 1-4, Siretul Piscu – Gloria Iveşti 2-4, Juventus 2007 Toflea – CSS Tecuci 2-2, Avântul Vânători – Quantum Galaţi 2-0, Unirea Braniştea – Viitorul Costache Negri 1-0, Muncitorul Ghidigeni – Zimbrul Slobozia Conachi 2-2. Cu o etapă până la finalul turului, situaţia la cei doi poli ai clasamentului arată astfel: 1. SC Oţelul 33 puncte, 2. Avântul Vânători 27 p, 3. Victoria Independenţa 27 p, 12. Avântul Drăgăneşti 5 p, 13. CSS Tecuci 4 p, 14. Bujorii Tg. Bujor 4 p.
