29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Nepoatele” de la CSM Galaţi joacă la Turda cu medaliile pe masă
„Nepoatele” de la CSM Galaţi joacă la Turda cu medaliile pe masă

Oraşul Turda va găzdui în perioada 25-29 mai turneul final al Campionatului Naţional de handbal pentru junioare 1. Cele opt echipe participante au fost repartizate în două grupe: CSM Bucureşti, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, CSM Galaţi, CSS Viitorul Cluj Napoca - grupa 1 respectiv CSS 2 Baia Mare, CSM Corona Braşov, Arena Tg. Mureş, Chimia Rm. Vâlcea - grupa 2. „Nepoatele” au plecat luni dimineaţă spre Turda, cu un moral foarte bun şi cu dorinţa de a obţine o mare performanţă. „Mă bucur că am fetele sănătoase, suntem optimiste şi încrezătoare că vom face un turneu bun. Am încredere mare în ele şi sunt convinsă că vom lupta până la capăt să obţinem un rezultat cât mai bun pentru clubul nostru care să ne aducă respectul şi aprecierea gălăţenilor”, ne-a declarat antrenoarea Sanda Asandei.
Lotul de jucătoare: Roxana Ivanov, Nicoleta Petre, Amalia Popa - Andreea Merlă, Laura Podaşcă, Crina Gogan, Mălina Bichir, Liliana Ticea, Andreea Prescură, Iulia Sava, Flavia Călina, Miruna Codreanu, Iulia Eiler, Alessia Asandei, Sorana Chiriac, Adina Pricochel, Elena Ciuntu, Mihaela Tănasă, Claudia Apostol, Rianna Munteanu. Programul meciurilor echipei gălăţene din grupă: ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, 25 mai, ora 12.30; CSS Viitorul Cluj Napoca, 26 mai, ora 10.00; CSM Bucureşti, 27 mai, ora 12.30. Primele două clasate se califică în semifinale, care sunt programate vineri, 28 mai. Medaliile se vor acorda sâmbătă, 29 mai.


Articole înrudite