O vară fierbinte la fileu: CSM Arcada Galaţi va participa în Liga Campionilor Recomandat

Miercuri, 22 Iunie 2022 10:18
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

CSM Arcada Galaţi va participa în preliminariile CEV Champions League 2022-2023. Marţi, de pe site-ul Confederaţiei Europene de Volei am aflat potenţialii adversari din cursa către grupe. Echipe participante în tururile preliminare: SV Dynamo Apeldoorn (Ţările de Jos), Ford Levoranta Sastamala (Finlanda), Hebar Pazardzhik (Bulgaria), Lindaren Volley Amriswil (Elveţia), OK Mladost Brčko (Bosnia şi Herţegovina), Mladost Zagreb (Croaţia), Benfica Lisabona (Portugalia), OK Gio Strumica (Macedonia de Nord), Union Raiffeisen Waldviertel (Austria), OK Budva (Muntenegru), CSM ARCADA GALAŢI (România). Tragerea la sorţi a tururilor preliminare va avea loc  pe 28 iunie, de la ora 13.00, la Luxemburg.
Câştigătoarea eventului din ultimul sezon şi-a aflat şi programul pentru campionatul intern Divizia A1. Echipa antrenată de Sergiu Stancu va juca astfel: Rapid - deplasare; Dinamo - acasă; SCM Zalău - deplasare; Ştiinţa Explorări Baia Mare - deplasare; Ştiinţa Bucureşti - acasă; AVT Constanţa - deplasare; Steaua - acasă; CSM Suceava - deplasare; Titanii - acasă; SCMU Craiova - deplasare; Unirea Dej - acasă. Data de începere a campionatului nu a fost încă stabilită.
Conducerea administrativă împreună cu cea tehnică lucrează intens în această perioadă la conturarea lotului de jucători. Rangel, Sobirov şi Talpă au decis să continue la CSM Arcada şi în sezonul următor, iar Sestan a decis să se transfere la Olimpia Ljubliana. Sursele noastre ne-au spus că sunt şanse foarte mari ca cei patru internaţionali: Bala, Raţă, Butnaru, Kantor să îmbrace în continuare tricoul echipei gălăţene.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu