Sala Polivalentă Dunărea a găzduit sâmbătă seara partida Phoenix Galaţi – SCM U Craiova din cadrul celei de-a XVI-a etape a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Distribuţiile de start au fost: Bojovic, Brandon, Guţoaia, Gugino, Pesic respectiv Taylor, Fraseniuc, Abrams, Burlacu, Hargrove. Echipa gălăţeană a intrat motivată pe teren, americanul Gugino a spart gheaţa iar sârbii Bojovic şi Pesic au făcut ca tabela să arate 7-4 (min. 3). Oltenii şi-au intrat în mână şi au trecut în avantaj după coşul reuşit de Hargrove. Phoenix a revenit în prim plan, Pesic a scuturat plasa din afara semicercului şi a mărit diferenţa, scor 18-13 (min.7) dar primul sfert s-a încheiat cu două puncte în favoarea gălăţenilor. Cele două echipe au mers cap la cap în cel de-al doilea sfert şi au alternat la conducere. Pe mâna lui Solopa, formaţia olteană a trecut în faţă, 24-26 (min.12) dar trupa lui Florin Nini şi Bogdan Bălănică nu a renunţat şi a ripostat prin Pîrlog şi Pesic pentru 42-38 (min.18) iar la pauza mare tabela a indicat: 48-46. Phoenix a avut iniţiativa în continuare, au ieşit la rampă Guţoaia şi Pîrlog şi diferenţa a crescut pentru prima dată la opt puncte. SCM U Craiova nu a renunţat la luptă şi Bureau a strâns scorul, 71-69 (min.32). Cu cinci minute înainte de final, Gugino a marcat pentru 82-74 şi se părea că Phoenix a scăpat în învingătoare. Aşa s-a şi întâmplat dar ultimul minut a fost dramatic, Vlaicu a fost sancţionat cu un turnover pentru ca Taylor să rateze victoria Craiovei cu 10 secunde înainte de sfârşit. O victorie dramatică care a fost salutată în picioare de inimosul public gălăţean care a umplut din nou tribuna. Rezultat final: Phoenix Galaţi – SCM U Craiova 83-82 (22-20, 26-26, 20-16, 15-20). Cel mai bun jucător din tabăra Phoenix a fost Tony Gugino, care a terminat cu double-double: 20 puncte, 11 recuperări dar şi 2 pase decisive şi o intercepţie. Pentru echipa gălăţeană au mai evoluat: Milos Pesic (20 p, 4 recuperări); Drew Brandon (14 p, 6, 5, 1); Milos Bojovic (13 p, 4, 5, 1); Adrian Guţoaia (5 p, 3, 2, 3); Iosif Pîrlog (4 p, 3 rec.); Cătălin Vlaicu (7 p, 4 rec., o pasă decisivă); Jamel Waters - 4 pase decisive; Andrei Petică - o pasă decisivă. Phoenix se menţine pe locul VIII cu 21 de puncte şi va juca etapa viitoare la Bucureşti cu Steaua, pe 20 ianuarie, de la ora 17.15, partida fiind transmisă de canalul Digisport.
Înfrângere la limită
Fetele pregătite de Eugenio Rodrigues şi Andreea Şoptică au jucat în deplasare cu CSM Satu Mare într-o partidă care a contat pentru cea de-a XV-a etapă a Ligii Feminine. Duelul cu sătmărencele a fost aprig şi s-a decis abia la ultima fază. Echipa gălăţeană a început cu 5-ul tip: Erica Covile, Romina Filip, care nu a fost în plenitudinea forţelor după ce două zile a fost ţintuită la pat de gripă, Jeanette Jackson, Katie Rutan, Shanice Steenholdt. Prima repriză a fost controlată de echipa gazdă, cu Andreea Olah foarte precisă la aruncările de 3 puncte, care a intrat la vestiare cu opt puncte avantaj. CSM Satu Mare a început sfertul trei cu un ecart de 4-0 şi s-a desprins pe tabelă, scor: 52-40. Gălăţencele au meritul că nu au renunţat şi Alexandra Dumitrache a egalat după ce a transformat două libere, 59-59 (min.28) dar CSM-ul a revenit şi a păstrat diferenţa de opt puncte. Ultimele 10 minute au fost spectaculoase, Erica, Romina, Shanice şi Katie au ţinut echipa gălăţeană în meci, s-a mers cap la cap, victoria gazdelor fiind adusă de Laza cu 16 secunde înainte de final, McKenzie irosind imediat şansa să ducă partida în prelungiri. Rezultat final: CSM Satu Mare - Phoenix Galaţi 88-86 (24-21, 24-19, 20-20, 20-26). Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Erica Covile (24 p, 5, 1, 1); Romina Filip (11p, 6, 2, 2); Jeanette Jackson (6 p, 2, 11, 0); Katie Rutan (18 p, 2, 0, 1); Shanice Steenholdt (20 p, 8, 1, 1); Alexandra Dumitrache (2 p, 0, 1, 0); Myneshia McKenzie (5 p, 7, 3, 1). Phoenix se află pe locul V cu 22 de puncte şi va juca runda viitoare pe 21 ianuarie la Galaţi cu Poli Naţional Iaşi.