25 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul are multe pe cap înaintea startului Ligii I
Oţelul are multe pe cap înaintea startului Ligii I
Formaţia gălăţeană a revenit sâmbătă dimineaţă acasă iar astăzi, de la ora 18.00, are programat primul antrenament la baza proprie. Timp de 12 zile, roş-alb-albaştrii au efectuat un cantonament în Anglia, unde au susţinut şi cinci jocuri amicale, care s-au încheiat cu următoarele rezultate: 4-0 (1-0) cu Bury FC (Anglia, Liga IV), marcatori: Green (autogol), Joao Felipe, Tudorie, Chipirliu; 0-0 cu Livingston (Scoţia, Liga II), 2-0 (1-0) cu Ayr United (Scoţia, Liga III), marcatori: Băjenaru şi Paraschiv; 4-0 (3-0) cu Wolverhampton, au marcat: Marquinhos (3), Paraschiv; 1-2 (0-0) cu FC Bruges (Belgia), a înscris: Giurgiu. După cum se poate observa, cu excepţia belgienilor, ceilalţi adversari întâlniţi au fost modeşti iar rezultatele nu trebuie să ne entuziasmeze.
„A fost o pregătire bună, din fericire am venit fără probleme medicale. Din ce am discutat cu Ionuţ Badea, e mulţumit de ceea ce a găsit. Sper să trecem şi peste problemele care ne-au presat în ultima perioadă şi să începem cu dreptul la Corona. Ne propunem să jucăm un fotbal bun, să continuăm ce s-a făcut bine. Anul trecut am fost inconstanţi, am bătut primele echipe ale campionatului. La lotul pe care îl avem, nu avem voie decât să ne clasăm în prima jumătate a clasamentului", a declarat la finalul cantonamentului de pe tărâm britanic directorul general Narcis Răducan. Cu o săptămână înaintea startului în noul sezon din Liga I, o mulţime de probleme continuă să perturbe activitatea normală de la club. Singura veste bună este că jucătorii şi-au primit un salariu din cele trei restante. Oţelul va debuta în sezonul 2013 -2014 pe 22 iulie, de la ora 19.00, la Braşov, cu nou promovata Corona.
L-am pierdut pe Benga
Ciudăţeniile continuă la Oţelul. După ce aveam interdicţie la transferuri din cauza datoriei de circa 5 milioane de euro către ANAF, acum am început să pierdem şi jucători din lotul actual. Alexandru Benga a semnat sâmbătă un angajament pentru următoarele trei sezoane cu Petrolul Ploieşti, conform site-ului oficial al ploieştenilor. Asta după ce Narcis Răducan ne „liniştea” cu ceva timp în urmă că jucătorul nu se poate transfera. Benga a jucat 19 meciuri în sezonul trecut în campionat şi a bifat patru prezenţe în Cupa României iar Ionuţ Badea s-a bazat pe el în Anglia.


Articole înrudite