14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul are tot antrenor neamţ
Oţelul are tot antrenor neamţ

Oţelul continuă pe filiera germană. Hans Michael Weiss vine tocmai din Filipine şi a acceptat oferta Oţelului după negocieri care au durat 3 săptămâni. Fostul selecţioner al statului Filipine a acceptat greu oferta fostei campioane a României. Weiss este optimist şi speră să facă treabă bună la clubul gălăţean.
Hans Michael Weiss a declarat: „Îmi cer scuze pentru faptul că această conferinţă se desfăşoară într-o viteză foarte mare. Totul s-a petrecut foarte repede, aşa că mă grăbesc să prind avionul. Am ajuns, în principiu, la un acord cu oficialii clubului, iar detaliile le vom stabili în scurt timp. Mă voi prezenta luni la cantonamentul din Slovacia, pentru că avem multe de făcut. Cea mai urgentă chestiune este stabilirea lotului de jucători. Mă bucur foarte mult că am ajuns în campionatul din România. Acest club are o istorie foarte bogată şi este o onoare pentru mine să mă aflu pe banca Oţelului. Sper că experienţa pe care o am să ajute echipa pentru a depăşi perioada dificilă în care se găseşte la momentul actual. Ştiu că echipa a fost antrenată sezonul trecut de Ewald Lienen, un conaţional, astfel că sper ca eu să-i depăşesc performanţele. Sunt obişnuit să lucrez cu jucători tineri şi să-i promovez. Sper să reuşesc şi la Oţelul acelaşi lucru. Am discutat despre transferul câtorva jucători, dar trebuie să ne încadrăm în bugetul pe care îl vom avea. Cred că vom putea găsi jucători buni, pentru că perioada de transferuri în Europa se termină abia la finalul lunii august. Personal, mi-aş dori să lucrez cu jucători tineri români, între 18 şi 24 de ani, pentru că ştiu că sunt mulţi fotbalişti talentaţi în ţara dumneavoastră”.
Oţelul pleacă astăzi în cantonamentul din Slovacia. Din lotul de 19 jucatori nu vor face parte, cu siguranţă, Sârghi, Lovin, Astafei, Filip, Costin şi Giurgiu. Situaţiile lui Marquinhos, Popescu şi Milea sunt incerte. Jucătorii îşi doresc să plece, dar conducerea clubului nu este de acord cu acest lucru. Directorul de scouting, Andrei Rusu, a dat asigurări că în cantonamentul din Slovacia vor sosi mai mulţi jucători străini. Echipa de la Dunăre a făcut până în prezent 5 transferuri: Izvoranu, Szekely, Cristea, Tomozei şi Bâtfoi. Lotul fostei campioane este extrem de subţire şi, chiar dacă vor veni jucători de valoare din străinătate, Hans Michael Weiss va avea o misiune extrem de dificilă. Germanul a activat în ultimul timp în ţări exotice şi pare rupt de ceea ce se întâmplă în fotbalul european. Ewald Lienen a avut nevoie de o perioadă destul de lungă pentru a se adapta în Liga 1, astfel că pentru Weiss se anunţă vremuri grele. Germanul care a pregătit selecţionaţa Filipine mai are un dezavantaj: el va prelua un lot compus din jucători care nu au mai evoluat vreodată împreună. Omogenizarea echipei gălăţene s-ar putea încheia pe la finalul turului de campionat, iar situaţia în clasament ar putea fi dramatică în acel moment.


Articole înrudite