08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul revine cu sediul social la Galaţi
Oţelul revine cu sediul social la Galaţi

Iată că cei care îndrăgesc gruparea roş-alb-albastră au mai câştigat o bătălie. După ce au ţinut în viaţă echipa tot turul, ajutând cu bani pentru deplasări, alimente, apă, motorină, etc, suporterii au pus presiune şi în cele din urmă au avut câştig de cauză. Oţelul va avea de acum, ceva absolut normal, sediul social la Galaţi. „Aşa cum v-am anunţat, la începutul lunii noiembrie Liga Suporterilor Gălăţeni a iniţiat o întrevedere cu administratorul judiciar al FC Oţelul Galaţi, Mihail Bojincă, în care au fost dezbătute mai multe subiecte extrem de importante pentru viitorul clubului roş-alb-albastru. Una dintre temele principale abordate de reprezentanţii asociaţiei noastre a fost reprezentată de revenirea clubului Oţelul la Galaţi din punct de vedere juridic, prin mutarea sediului social. Administratorul judiciar a estimat că acest fapt se va întâmpla până la finalul acestui an, iar angajamentul luat în faţa suporterilor a fost dus la îndeplinire în această săptămână. Astfel, LSG 93 a fost informată că au fost finalizate demersurile necesare prin care sediul social al FC Oţelul va reveni la Galaţi, mai exact în incinta Bazei Sportive «Zoltan David» (Ancora). Liga Suporterilor Gălăţeni salută această decizie de a repara eroarea ce a decis mutarea Oţelului din punct de vedere juridic din oraşul în care s-a consacrat şi speră ca acest pas să reprezinte o emulaţie în rândul comunităţii gălăţene. De asemenea, LSG 93 îşi reafirmă sprijinul necondiţionat pe care îl acordă clubului-fanion al oraşului Galaţi şi speră ca demersurile iniţiate să fie susţinute şi de alte persoane ce vor binele FC Oţelul Galaţi. Am câştigat o bătălie, lupta continuă!”, se precizează în comunicatul remis de LSG 93. 

Oţelul va juca sâmbătă, de la ora 11.00 în deplasare cu Dunărea Călăraşi, în cea de-a doua etapă a returului din Liga a II-a. Şi o altă veste foarte importantă: derbiul de la Dunăre, Oţelul Galaţi - Dacia Unirea Brăila, prevăzut a se desfăşura miercuri, 25 noiembrie, a fost programat în nocturnă, de la ora 21.00, pe stadionul Oţelul.


Articole înrudite