24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Panterele roz” de la CSŞ şi „leii” de la CSŞ Arcada au câştigat dramatic după tie-break
„Panterele roz” de la CSŞ şi „leii” de la CSŞ Arcada au câştigat dramatic după tie-break

Faza a doua a Campionatului Naţional de volei juniori a programat partidele primei etape. Galaţiul este reprezentat în Grupa Elite de cadetele de la CSŞ, antrenor Gelu Aurelian Ambrose respectiv Grupa Perspectivă de juniorii şi cadeţii de la CSŞ Arcada. La sala Florin Balaiş -Puşkin au fost trei meciuri incredibile, nerecomandate cardiacilor din cauza numeroaselor răsturnări de situaţie. „Panterele roz” au luptat exemplar, au revenit după ce au fost conduse cu 0-1 şi 1-2 şi au obţinut o victorie spectaculoasă în faţa celor de la CSŞ 5 Bucureşti, scor final: 3-2 (-24, 16, -19, 20, 10). Lotul de jucătoare: Iulia Ştefania Sbîngu, Ioana Maria Acxinte, Maria Alexandra Bardaş, Briana Maria Constantin, Eliza Ştefania Neculau, Adriela Ioana Anton, Andra Milea, Teodora Ferdinand -libero, Ioana Dan, Bianca Andreea Frumuzache. Gălăţencele vor juca sâmbătă 9 decembrie tot acasă cu LPS Piatra Neamţ.
„Leii” gălăţeni au susţinut în avans dubla cu LPS Bihorul Oradea. După două meciuri dramatice disputate într-o atmosferă incendiară, cele două echipe şi-au împărţit victoriile şi punctele: 2-3 (13, -15, -23, 23, -12) şi 3-2 (-16, -23, 17, 19, 10). Lotul CSŞ Arcada: George Chiriac, Ştefan Doca, Sebastian Ursu, Răzvan Chirilă, Cristian Gherghea, Andrei Cohal, Tudor Apostol, Robert Stamate, Iustin Pavel, Eduard Ionescu, Rareş Popa, Teodor Apostu. Gălăţenii vor juca duminică 10 decembrie pe teren propriu formaţia CNNT Craiova.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite