24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Remiza de adio pe Oţelul
Remiza de adio pe Oţelul

„Cei de la combinatul Arcelor Mittal, proprietarii stadionului, ne-au anunţat că acesta a fost ultimul meci în care ne-au mai putut lăsa să jucăm pe acest stadion, gratuit. Varianta de rezervă ar fi stadionul din Slobozia, dar cum noi nu avem bani nici măcar cât să apucăm să ieşim cu autocarul din Galaţi, practic nu mai avem soluţii. Totuşi, încă sper ca cei din Combinat să mai aibă înţelegere măcar cât să ajungem la pauza de iarnă, mai avem trei meciuri acasă”, a declarat directorul sportiv Cristian Munteanu, la finalul partidei cu Ceahlăul. Oţelul a jucat marţi seara în nocturnă cu nemţenii. Derbiul suferinţei s-a desfăşurat în faţa a 1.000 de spectatori, cu siguranţă cei mai fideli suporteri, care în prima repriză s-au cam plictisit. Ocaziile de gol şi-au făcut apariţia abia în prelungiri, când lobul lui Diarra a fost deviat în corner, pentru ca în replică şutul nemţeanului Chitoşcă din 8 metri să fie respins de portarul Grecu. Roş-alb-albaştrii au ieşit motivaţi de la cabine, au jucat cu o altă viteză, au dominat clar, dar din păcate au păcătuit din nou la finalizare. Cele mai mari ocazii au fost irosite de: Stănescu (min. 57) care a nimerit bara şi Ed. Dumitru (min. 77), cu un şut scos din faţa liniei porţii de un fundaş de la Ceahlăul. Oaspeţii puteau să dea lovitura în prelungirile partidei când Căruţă a egalat situaţia la bare. Rezultat final: Oţelul - Ceahlăul 0-0. Antrenorul Daniel Florea a folosit formula: Grecu - Stoian, R.Codreanu, V. Ştefan, Murgoci - Dajbog, Adăscăliţei (min. 74 Al. Avram) - Chipirliu, R. Stănescu, Diarra (min. 59 Ed. Dumitru) - Cârjan. Oţelul a coborât pe locul XII, cu 8 puncte, iar etapa viitoare va juca sâmbătă în Giuleşti cu Rapid.

 


Articole înrudite