10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trei victorii din cinci meciuri pentru Phoenix LPS
Trei victorii din cinci meciuri pentru Phoenix LPS

Polivalenta gălăţeană a fost în weekendul care a trecut o gazdă primitoare pentru echipele de juniori de la Phoenix LPS care au susţinut meciuri din cadrul Campionatului Naţional de baschet, faza semifinală. La categoria Under 16, băieţii pregătiţi de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu au avut un program infernal, sâmbătă au susţinut restanţa cu CSU Cuadripol Braşov iar duminică au întâlnit campioana CSS Tg. Jiu. Partida cu braşovenii a fost una viu disputată, echipa noastră s-a mobilizat, a jucat foarte bine şi a reuşit să obţină prima victorie din grupa semifinală. Rezultat final: Phoenix LPS - CSU Cuadripol Braşov 58-49. Antrenorul Gelu Cazanoschi i-a remarcat pe: Cojocaru, Celmare, Grecu, Cojiţă, Feraru, Florea, Gheţău şi Frumuşanu. A doua zi, gălăţenii s-au cam speriat de faima adversarilor şi au cedat, scor 70-91 în faţa celor de la CSS Tg. Jiu. Tot duminică, la categoria Under 18 a avut loc confruntarea Phoenix LPS - CSS Craiova. Cu gândul la turneul final, baschetbaliştii conduşi de Gelu Cazanoschi şi Dragoş Gherasim au fost concentraţi la maxim şi au obţinut o victorie importantă pentru configuraţia finală a clasamentului. Rezultat final: Phoenix LPS - CSS Craiova 81-60. S-au remarcat de la învingători: Tudorache, Popa, Oană, Necula, Mihăilă, Atanasiu. Echipa gălăţeană se află pe locul III cu şase puncte.

O victorie şi o înfrângere pentru fetele de la Under 16

Weekend plin pentru baschetul juvenil gălăţean. S-a încheiat turul la categoria Under 16. Echipa Phoenix LPS a avut de susţinut două meciuri în două zile. Mai întâi fetele pregătite de Tudose Teodoraşcu au jucat la Dej cu LAPI. Gazdele au fost mai lucide pe final când gălăţencele au resimţit şi oboseala şi au reuşit să câştige la 13 puncte diferenţă. Rezultat final: LAPI Dej - Phoenix LPS 89-76. A doua zi, fetele noastre au evoluat la Sf. Gheorghe cu CSS. Partida a fost viu disputată şi într-un final dramatic, echipa gălăţeană a reuşit să se impună la limită, scor final: 86-84. Din tabăra gălăţeană s-au evidenţiat: Bianca Nini, Andreea Creţu, Bianca Moldovanu, Diana Răcuciu, Florentina Grigoraş şi Elena Robitu. Phoenix LPS a încheiat turul pe locul IV cu şapte puncte, poziţie care asigură prezenţa la turneul final.


Articole înrudite