29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Triplă de aur la Campionatul Balcanic pentru gălăţeanul Paul Găvănescu. Colegul Culai Voicu, dublu campion balcanic şi medalie de bronz
Triplă de aur la Campionatul Balcanic pentru gălăţeanul Paul Găvănescu. Colegul Culai Voicu, dublu campion balcanic şi medalie de bronz

La Salonic s-a desfăşurat în weekend ediţia 2022 a Campionatului Balcanic de atletism Masters. Galaţiul a fost reprezentat cu onoare de trei sportivi de la CSM Dunărea care au cucerit şase medalii: cinci medalii de aur şi una de bronz.
O performanţă extraordinară a reuşit gălăţeanul Paul Găvănescu, legitimat la CSM Dunărea, antrenor Nicolae Ciocan, care a reuşit să cucerească trei medalii de aur şi titluri balcanice: la săritura în lungime cu 5,85 metri, personal best; triplusalt cu 12,72 metri, performanţă ce reprezintă un nou record naţională, şi, la invitaţia colegilor mai tineri, cu ştafeta balcanică M 35 ani. „Am încheiat sezonul competiţional 2022 cu o reuşită de zile mari. Deşi proba care m-a consacrat rămâne triplusaltul, probă pe care am şi câştigat-o cu un rezultat ce a devenit nou record naţional, cei 5.85m obţinuţi la săritura în lungime sunt un record personal fabulos pentru mine. Bonusul competiţiei, în ceea ce mă priveşte, este medalia de aur de la ştafeta balcanică la o categorie mult mai tânară: 35+. La vârsta de 46 de ani înregistrez titluri şi rezultate notabile, ceea ce mă motivează să continui, iar pentru asta îmi aleg ţinte şi mai înalte. Am alături oameni minunaţi care contribuie formidabil la pregătirea mea, iar cel mai important dintre ei este Nicu Ciocan, cel care se ocupă de antrenamentele mele. Tot ce am obţinut până acum este efectul profund al capacităţilor lui de antrenor”, ne-a declarat triplul campion balcanic Paul Găvănescu.
O evoluţie remarcabilă a avut şi coechipierul lui, Culai Voicu, care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului balcanic în probele de 5000 de metri şi semimaraton şi a cucerit medalia de bronz la ştafetă M +60 ani. La categoria M +35, Adi Anghel s-a clasat pe locul 4 la semimaraton.


Articole înrudite