07 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a bifat o victorie muncită pentru fotoliul de lider
United a bifat o victorie muncită pentru fotoliul de lider

Cea de-a doua etapă din Liga 1 la futsal a fost deschisă duminică la prânz în sala sporturilor Dunărea cu partida United Galaţi - West Deva.

Cu salariul restant achitat de pe luna mai şi cu căpitanul Daniel Araujo reîntors la echipă deocamdată rămas pe bancă, „tigrii” pregătiţi de Marcio Santos au intrat motivaţi şi au „muşcat” prin Alan Sasse, oaspeţii au revenit prin brazilianul Lucas, dar Alan i-a readus pe campioni în avantaj, cu menţiunea că cele două goluri s-au marcat în doar 90 de secunde.

Cu trioul cu mare experienţă Al Ioani - fraţii Matei în prim plan, devenii au dat o replică foarte bună, au crezut în şansa lor şi celălalt brazilian din lot, Abdul a restabilit din nou egalitatea.

În penultimul minut din prima repriză, Cojocaru a înscris pentru 3-2. La patru minute de la reluare, căpitanul din teren, Crăciun a marcat golul 4 şi a mărit diferenţa de pe tabela de marcaj.

Oaspeţii nu au renunţat nici acum, s-au dovedit o nucă greu de spart, au riscat scoţând portarul ca să aibă superioritate în atac şi Lucas a redus diferenţa: 4-3.

Partida s-a încins, echipa gălăţeană a părut surprinsă de replica primită, Deva a trecut pe lângă egalare, irosind vreo 2 ocazii incredibile.

United şi-a respectat cartea de vizită, a avut nervii tari şi a obţinut o victorie muncită, scor final: 4-3 (3-2). Lotul folosit: Mihalache - Alan Sasse, Andre Sasse, Cojocaru, Crăciun, Nastai şi Crişan.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite