
Ridicătorul Sebastian Bratu, 25 de ani, care sezonul precedent a jucat la Rapid Bucureşti, a semnat un contract valabil pentru un sezon cu echipa noastră. Noul coordonator al formaţiei gălăţene a mai jucat la CSU Ştiinţa Bucureşti, Unirea Dej şi SCM Zalău.
Bratu este internaţional român şi participă la campania pentru Liga Europeană. România, condusă de Sergiu Stancu şi cu alţi trei jucători de la CSM Arcada în lot: Butnaru, Kosinski şi Filip, va juca ultimul turneu în weekend la Tirana, unde va întâlni Danemarca şi Albania.
„Transferul la CSM Arcada este o şansă de care vreau să profit la maximum. Abia aştept să jucăm cu publicul gălăţean în spate, e un atu extraordinar şi o provocare pentru orice sportiv”, a declarat Sebastian Bratu.
