11 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala Siderurgistul va găzdui sâmbătă, de la ora 14.00, partida CSU Galaţi - CSM Comision Brăila, contând pentru ultima etapă din sezonul regulat al Diviziei A2 la volei feminin. Miza este uriaşă pentru oaspete, care au neapărat nevoie de victorie dacă vor să nu piardă prima poziţie din clasament. Cu siguranţă, vecinii noştri vor veni să-şi încurajeze favoritele, pentru asta având asigurat transportul. De asemenea, ţinând cont de rivalitatea care există pe toate planurile între cele două oraşe, se aşteaptă o replică pe măsură a bravilor băieţi care alcătuiesc „Străjerii Moldovei”, căliţi în bătălii de Champions League, care dacă vor fi prezenţi în tribune, fără îndoială că partida va începe de la 1-0 pentru noi. Studentele au un moral bun şi sunt decise să joace la capacitate maximă şi, de ce nu, să furnizeze bomba campionatului. „Este un adevărat derbi al orgoliilor. Presiunea mare este pe brăilence, care trebuie să câştige pentru a nu pierde prima poziţie din clasament. Ne-am pregătit bine pentru acest joc, nu ne vom da la o parte, am încredere că fetele vor prinde o zi bună şi vor evolua la capacitate maximă. Aş vrea ca sala să fie plină, spectatorii să vină să ne susţină, promitem că vom face tot posibilul să nu-i dezamăgim”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Miercuri, gălăţencele au jucat restanţa de la Bucureşti cu CSM CSS 2 Bucureşti şi s-a impus clar, cu 3-1 (25-17, 25-17, 22-25, 25-18). Formula folosită: Ioana Ştefu, Ana Maria Berdilă, Cristina Botezatu (Florina Alexandru, Ruxandra Dănăilă), Irina Todaşcă, Ioana Stoica (Bianca Rusu), Roxana Petre (Oana Oprea), Mirela Bobaru -libero. Situaţia din clasament se prezintă astfel: CSM Comision, locul I cu 31 de puncte, respectiv CSU Galaţi, locul III cu 24 de puncte. Play-off-ul va debuta pe 18 februarie, atunci când CSU va întâlni Concordia Chiajna.


Articole înrudite