29 de localităţi din judeţul Galaţi se află în situaţie de extremă dificultate Recomandat

Vineri, 01 Noiembrie 2019 14:27
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zeci de localităţi din judeţul Galaţi au ajuns în extremă dificultate şi au nevoie urgent de sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi pentru a li aloca bani din fondul de rezervă bugetară. La sfârşitul lunii octombrie 2019, CJ Galaţi a solicitat unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul Galaţi comunicarea sumelor necesare pentru situaţiile de extremă dificultate. Urmare a răspunsurilor primite, a rezultat că 29 de localităţi se află în situaţii de mare dificultate pentru că au ajuns în imposibilitatea asigurării iluminatului public, imposibilitatea asigurării utilităţilor în instituţiile de învăţământ, imposibilitatea asigurării drepturilor pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare şi alte situaţii la fel de dificile.

Drept pentru care, marţi, 05 noiembrie 2019, a fost convocată o şedinţă extraordinară a CJ Galaţi pentru alocarea unei sume totale de 2.600.200 lei din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia CJ Galaţi către unităţile administrativ teritoriale din judeţul Galaţi pentru situaţiile de extremă dificultate. Potrivit proiectului de hotărâre, localităţile care vor primi bani sunt următoarele: Bereşti (125.000 lei), Bălăbăneşti (96.000 lei), Bălăşeşti (190.000 lei), Băneasa (96.000 lei), Bereşti-Meria (59.500 lei), Buciumeni (40.000 lei), Cerţeşti (70.000 lei), Corni (25.000 lei), Drăguşeni (39.000 lei), Fîrţăneşti (100.000 lei), Folteşti (25.000 lei), Frumuşiţa (89.000 lei), Fundeni (79.000 lei), Ghidigeni (183.000 lei), Griviţa (185.000 lei), Jorăşti (120.000 lei), Munteni (12.200 lei), Nicoreşti (250.000 lei), Oancea (55.000 lei), Rădeşti (10.000 lei), Scînteieşti (184.000 lei), Smulţi (23.000 lei), Suceveni (57.000 lei), Suhurlui (6.000 lei), Tudor Vladimirescu (212.000 lei), Ţepu (83.500 lei), Valea Mărului (60.000 lei), Vârlezi (96.000 lei) şi Vlădeşti (30.000 lei).

Utilizarea şi justificarea sumelor se va face doar în scopul menţionat (extremă dificultate) şi va fi responsabilitatea fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, iar sumele rămase neutilizate se vor restitui bugetului din care au fost alocate, până la sfârşitul exerciţiului bugetar.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu