03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

A început o nouă ediţie a Zilelor Medicale Gălăţene, manifestare organizată de Colegiul Medicilor şi Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. „Este a noua ediţie a acestei manifestări ştiinţifice a lumii medicale gălăţene. Se vor prezenta 27 de lucrări medicale, multe dintre ele realizate de medicii rezidenţi”, a precizat prof. dr. Aurel Nechita, de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Dunărea de Jos”.

De fapt, profesorul Aurel Nechita a fost şi cel care a spart gheaţa, începând sesiunea de comunicări ştiinţifice cu lucrarea „Incidenţa tulburărilor de ritm cardiac la copii”. Potrivit datelor prezentate de prof. dr. Aurel Nechita, specialist recunoscut în cardiologia infantilă, circa 19% dintre copiii cu vârste cuprinse între 1-13 ani suferă de astfel de tulburări. 5% dintre cazuri ajung şi sunt diagnosticate în unităţile de primire urgenţă, dar unele cazuri devin cunoscute prea târziu. A doua lucrare prezentată în cadrul Zilelor Medicale a fost o analiză a infecţiilor nosocomiale, infecţii intraspitaliceşti,  care au fost înregistrate la Spitalul de Urgenţă Galaţi în ultimele nouă luni ale anului.

Analiza a fost realizată şi prezentată de dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Urgenţă Galaţi. Este un subiect de obicei dificil şi evitat mai ales în spitale deoarece, din păcate, în loc ca aceia care anunţă o infecţie nosocomială să primească ajutor pentru a o elimina, ei sunt în general „puşi la zid”. Infecţiile intraspitaliceşti apar în general în secţiile de chirurgie, de obstetrică-ginecologie, ATI şi sunt provocate de germeni aduşi de pacienţi sau vizitatori. „Infecţiile nosocomiale înseamnă costuri ridicate pentru spital, prelungirea duratei de spitalizare, inconveniente pentru bolnav, creşterea numărului de decese. Germenii sunt aduşi de pacienţi, vizitatori şi necesită monitorizare. În ultimele 9 luni, la Spitalul de Urgenţă s-au înregistrat 50 de infecţii nosocomiale. Cele mai multe cazuri au fost în lunile februarie şi septembrie, la ATI, secţiile de Chirurgie, Obstetrică, Neurologie”, a precizat dr. Mihaela Debita.


Articole înrudite