04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apă Canal S.A. Galaţi, fraudată cu peste un milion de lei
Apă Canal S.A. Galaţi, fraudată cu peste un milion de lei

Curtea de Conturi a efectuat un control la S.C. Apă Canal S.A. Galaţi la sfârşitul anului trecut şi a constatat că societatea care se ocupă cu gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei, precum şi colectarea, transportul şi epurarea apelor uzate din Galaţi a fost fraudată de o sumă consistentă de bani în cel mai simplu mod cu putinţă. În anul 2017, Apă Canal S.A. Galaţi a efectuat plata a 1.024.998 lei, pe numele unui furnizor (Fluid Group Hagen SRL) în alt cont decât cel prevăzut în contractul încheiat între cele două părţi. Plata a fost efectuată de către o salariată a societăţii ca urmare a primirii unei solicitări prin email, prin care se comunica schimbarea contului bancar de către societate fără să verifice sau să respecte procedurile operaţionale aferente documentelor de plată.
"Plata s-a efectuat ca urmare a unei solicitări primite pe email, prin care se comunica schimbarea contului bancar al societăţii furnizoare, fără ca această cerere să fie direcţionată către registratura unităţi şi conducerea acesteia, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impuneau, precum şi fără a efectua minime verificări, la furnizor sau la unitatea bancară înscrisă în email cu privire la realitatea datelor comunicate", se arată în raportul de control al Curţii de Conturi în care se mai specifică: "Facem precizarea că entitatea, deşi a luat măsura plângerii penale către Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Galaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi, respectiv, neglijenţă în serviciu, fiind constituite două dosare penale, totuşi nu s-a îndreptat şi împotriva salariatei care a efectuat, în mod direct, plata nejustificată, în vederea atragerii răspunderii materiale pentru paguba adusă patrimoniului entităţii publice".
Reprezentanţii S.C. Apă Canal S.A. Galaţi nu au dorit să comenteze cele întâmplate atât timp cât cercetarea penală este în curs.


Articole înrudite