25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ca la fiecare început de an, gălăţenii, şi mai ales pensionarii, au asaltat încă din prima zi ghişeele Direcţiei de Fiscalitate Galaţi de la Romarta Veche pentru a-şi achita impozitele aferente anului 2012. Cum ieri, 9 ianuarie, a fost prima zi din acest an când s-au putut plăti taxele şi impozitele locale, zeci de gălăţeni au venit încă de la primele ore ale dimineţii pentru a plăti impozitul pe maşină sau pe locuinţă. Oamenii, cei mai mulţi dintre ei pensionari, au aşteptat liniştiţi la coadă, deşi au fost şi gălăţeni nemulţumiţi de faptul că sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute. Unii dintre cei aflaţi la coadă s-au arătat nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii Primăriei nu au luat măsuri pentru dispariţia cozilor şi şi-au îndreptat năduful verbal către poliţiştii locali care asigurau ordinea. „Eu am venit de la ora 8 şi tot aştept să îmi vină rândul. Cred că ar fi trebuit făcut ceva de către cei din Primărie ca să nu mai stea lumea la coadă afară, în frig. Eu sunt pensionar, am şi probleme cu inima, noroc că afară nu este foarte frig”, ne-a spus Vasile Drăgan, care venise să îşi achite impozitul pe apartament. Şi Elena Chiriac a stat ieri dimineaţă la coadă pentru a achita impozitul pe locuinţă. „Eu lucrez în Italia şi la fiecare început de an plătesc impozitele şi apoi plec înapoi la muncă. Eu nu înţeleg de ce nu se face ceva pentru impozitele să poată fi plătite online, oricând şi de oriunde. Cred că aşa ar fi cel mai bine pentru toată lumea”, ne-a spus Elena Chiriac.
Unde vă puteţi plăti birurile locale
Taxele şi impozitele locale pot fi achitatate la sediul de la Romarta, în zilele de  luni, marţi, joi şi vineri de la 8,00 la 16,30, precum şi miercuri de la 8,00 – 18,30. De asemenea, birurile locale mai pot fi achitate la sediul de la parterul blocului J din Micro 39, precum şi la parterul blocului E4 de pe strada Brăilei 232 din Micro 18, programul cu publicul fiind de luni până vineri de la 8,00 la 15,30.
Dările pentru persoane fizice, majorate cu 5%
Potrivit declaraţiei consilierului local PC Florin Gasparotti, hotărârea de Consiliu Local adoptată în luna decembrie a anului trecut prevede majorarea cu 5% a impozitelor locale pentru persoanele fizice, în timp ce impozitele şi taxele pentru persoanele juridice au rămas nemodificate. Contribuabilii persoane fizice care plătesc integral, până la data de 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren sau impozitul pentru mijloacele de transport, beneficiază de o reducere de zece la sută, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole.


Articole înrudite