Au început acţiunile de plantare a arborilor pe străzile oraşului (FOTO) Recomandat

Miercuri, 06 Noiembrie 2019 13:39
Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că a demarat astăzi, miercuri, 06 noiembrie 2019, acţiunile de plantare a arborilor pe străzile oraşului, în cadrul campaniei de toamnă. Astfel, într-o primă fază, se plantează tei pe străzile Domnească şi Ciobanului, frasini pe strada Traian, platani pe străzile Nicolae Caranfil (fostă Dr. Petru Groza) şi Oltului.

Reamintim că, Primăria municipiului Galaţi derulează, prin intermediul societăţii Gospodărire Urbană, o amplă campanie de plantări de arbori, în diferite zone ale oraşului. Este vorba despre aproximativ 2.000 de noi arbori, prevăzuţi în planul municipalităţii din această toamnă. Subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "2.000 de noi arbori vor fi plantaţi în Galaţi până la sfârşitul anului".

Astfel, un lot de 1.300 de arbori provine de la Direcţia Silvică, fiind vorba despre diferite specii, respectiv ulm de Turkestan (300), cenuşar (500), frasin american (200), stejar brumăriu (100) şi arţar (200). În plus, Societatea Gospodărire Urbană se ocupă şi de plantarea unui lot de 351 de arbori, respectiv tei argintiu (56), platan (88), prun (30) frasin (50), mesteacăn (60), Ginkgo Biloba (25) şi ulm (42). Cei 351 de arbori, aflaţi într-un stadiu avansat de dezvoltare, se plantează în locul celor uscaţi sau afectaţi de diferite boli.

În municipiul Galaţi se vor mai planta alţi 160 de arbori cu sprijinul şi contribuţia unor parteneri privaţi care au răspuns pozitiv demersului Primăriei. De asemenea, în perioada următoare se vor mai planta 100 de arbori în cadrul proiectelor de modernizare derulate de municipalitate cum ar fi zona centrală sau zona Colegiului Mihail Kogălniceanu. Pe strada Brăilei, pe sectoarele unde s-a acţionat până în prezent cu lucrări ample de reparaţii, se vor planta alţi 28 de arbori.

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu