CNAIR: Constructorul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila este în continuare în întârziere Recomandat

Luni, 21 Noiembrie 2022 21:27
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - CNAIR a transmis, în această seară, un comunicat de presă, în care a ţinut să sublinieaze că deşi constructorul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila şi-a luat angajamentul public de mai multe ori ca până la finalul acestui an se va putea circula pe pod între judeţele Brăila şi Tulcea, din păcate, ritmul de lucru şi mobilizarea lasă încă de dorit. Aşadar, CNAIR constată că terminarea lucrărilor la acest obiectiv va fi în întârziere, deşi termenul contractual de finalizare era sfârşitul anului 2021.

”Precizăm că în acest moment nu sunt finalizate nici lucrările de construcţie a podului propriu-zis, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un stadiu fizic de aproximativ 40%. Menţionăm că angajamentul antreprenorului a fost să dea în trafic podul suspendat (inclusiv testarea şi echiparea) împreună cu aproximativ 11 km din  drumurile de legătură la sfârşitul anului 2022. Chiar cu extensia de timp de 193 de zile acordată pentru finalizarea lucrărilor prin decizia intanţei de apel, constructorul este în continuare în întârziere pe întregul proiect. În plus, această extensie (obţinută ca urmare a acţiunii în instanţă a WEBUILD S.P.A) se poate referi doar la o secţiune a obiectivului (partea de pod) şi nu la întregul contract”, precizează CNAIR.

Acest comunicat vine pe fondul unui val de zvonuri conform cărora avocaţii constructorului ar câştiga procesele cu statul român pe bandă rulantă.

”CNAIR aşteaptă motivarea instanţei pentru a putea stabili exact ce presupune extensia de timp în cauză. Situaţia litigiilor dintre CNAIR şi WEBUILD S.P.A în cadrul contractului Proiectare şi execuţie „Pod Suspendat peste Dunăre în zona Brăila”  este următoarea:

- Un număr total de 21 de dosare;

- 9 dintre aceste dosare au fost câştigate de CNAIR SA (5 câştigate în primă instanţă şi 4 definitiv);

- 1 dosar pierdut definitiv de CNAIR SA;

- În celelalte 11 dosare instanţele nu s-au pronunţat în sensul admiterii sau respingerii cererilor”, se arată în comunicatul CNAIR.

 

Reaminim că valoarea contractului pentru construirea Podului de la Brăila este de 2.375.159.389,70 lei cu TVA.

Data semnării contractului: 19.01.2018, iar termenul contractual de finalizare iniţial era sfârşitul anului 2021.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu