Copiii din 5 localităţi gălăţene vor beneficia de servicii medicale dentare gratuite Recomandat

Joi, 10 Octombrie 2019 15:09
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De la începutul acestei luni, asociaţia Merci Charity, în parteneriat cu KMG International, derulează un program naţional de sănătate dentară gratuită pentru copii, în 40 de comunităţi rurale din România.

În cadrul acestui program, 1.000 de copiii, cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani, din judeţele Constanţa, Prahova şi Galaţi, vor beneficia de servicii medicale dentare gratuite, în cabinetul stomatologic mobil al asociaţiei, creat în 2017, realizate de medici dentişti voluntari din programul de voluntariat al asociaţiei, în care s-au înscris 82 de medici din 16 oraşe. "În mediul rural funcţionează 13% din cabinetele de medicină dentară, în condiţiile în care 46% din populaţia României locuieşte într-o comunitate rurală. La sate există doar două cabinete stomatologice şcolare. Accesul la servicii de medicină dentară este inegal pentru rezidenţii din mediul rural în comparaţie cu rezidenţii din mediul urban", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Cu sprijinul medicilor dentişti voluntari, se vor realiza intervenţii de profilaxie orală, sesiuni de periaj dentar şi nutriţie. De asemenea, părinţii vor fi informaţi despre drepturile copilului la intervenţii gratuite în cabinetele care au contract cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate din cele trei judeţe. Programul se derulează în perioada în perioada 01 octombrie 2019 - 31 octombrie 2020 şi îşi propune oferirea a 1.000 de consultaţii dentare, 2.000 de carii tratate, 3.000 de sigilări dentare şi 5.000 de dinţi salvaţi. În judeţul Galaţi, cabinetul stomatologic mobil va ajunge în comunele Drăgăneşti, Bereşti-Meria, Bălăşeşti, Băneasa şi Lieşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu