26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Datornicii la Apaterm, ameninþaþi cu mãsuri dure
Datornicii la Apaterm, ameninþaþi cu mãsuri dure

Reprezentantanþii Primãriei Galaþi, prin intermediul unui comunicat de presã remis marþi dupã amiazã, precizeazã faptul cã peste 1.800 de sentinþe judecãtoreºti, definitive ºi irevocabile, vor fi puse în aplicare de Apaterm în perioada urmãtoare. Este vorba despre decizii ale instanþelor de judecatã obþinute de societatea localã de termoficare în procesele intentate rãu-platnicilor, mai spun reprezentanþii Primãriei, care nu precizeazã clar dacã este vorba de locatari sau de asociaþiile de locatari. Cert este cã în cazul sentinþelor respective acestea ar trebui puse în practicã de executori judecãtoreºti, dar ºi aceastã acþiune ar putea fi de duratã, variante de recuperare a datoriilor fiind poprirea pe salarii sau bunuri ori scoaterea la licitaþie a apartamentelor, deºi este greu de crezut cã în cazul în care s-a întâmpla acest lucru se vor ºi gãsi cumpãrãtori. 

„Am cerut noului administrator special al Apaterm mãsuri ferme pentru recuperarea datoriilor de la rãu-platnici. Am cerut ca persoanele care nu îºi plãtesc facturile la termoficare sã fie acþionate în justiþie, iar acolo unde existã hotãrâri definitive, acestea sã fie puse de urgenþã în aplicare. Trebuie, pe orice cale legalã, sã strângem bani de la datornici pentru a putea acoperi necesarul de agent termic pentru aceastã iarnã. Nu se poate ca oamenii care îºi plãtesc întreþinerea sã sufere din cauza rãu-platnicilor. Vreau sã fiu foarte bine înþeles: nu se poate consuma la nesfârºit apã caldã ºi cãldurã fãrã sã se plãteascã!”, a declarat primarul Marius Stan. 

Punerea în aplicare de urgenþã a celor 1.800 de sentinþe judecãtoreºti este menitã sã îi determine pe toþi datornicii sã îºi plãteascã debitele restante, se susþine în comunicatul de presã al Primãriei Galaþi, Cât despre declaraþia primarului Marius Stan legatã de faptul ca persoanele care nu îºi plãtesc datoriile sã fie acþionate în justiþie, este greu de spus cât de rapid se pot recupera în acest fel datoriile, deoarece mai întâi ar trebui intentat procese, care pot dura chiar ºi ani de zile. Iar dacã avem în vedere cã furnizarea serviciilor este reglementatã prin contracte încheiate între Apaterm ºi asociaþiile de proprietari, locatarul datonic nu poate fi acþionat direct în judecatã de cãtre societatea de furnizare a apei calde ºi a cãldurii. Aceasta poate da în judecatã asociaþia de proprietari, care la rândul ei sã se îndrepte ulterior în instanþã împotriva locatarului datornic. Þinând cont de toate aceste lucruri, este greu de presupus cã intentând noi procese se va reuºi strângerea banilor de la datornici pentru a acoperi necesarul de agent termic din aceastã iarnã, aºa cum doreºte primarul. De asemenea nu trebuie uitat cã, potrivit legii, nu se pot face acþiuni de evacuare din case a datornicilor pânã în primãvarã, astfel încât este greu de estimat cât de eficientã va fi acþiunea de recuperare a datoriilor pe care o anunþã Primãria. Nu este exclus ca noul administrator special al Apaterm, Didi Dumitru, sã aibã o strategie, adicã un plan de mãsuri care sã aibã ca efect creºterea nivelului de încasãri într-un timp scurt. 

 

Asociaþiile cu datorii foarte mari beneficiazã de o „atenþie specialã”

O atenþie deosebitã va fi acordatã debitorilor din cele 159 de asociaþii care au datorii foarte mari faþã de Apaterm, se mai aratã în comunicatul de presã remis de Primãria Galaþi. Potrivit evidenþelor, debitele totale ale acestor asociaþii depãºesc 93 de milioane de lei, de cinci ori valoarea cumulatã a facturilor de termoficare pe anul 2013. ªi tot din evidenþe reiese cã aceste asociaþii au achitat anul acesta doar 6% din valoarea facturilor emise de Apaterm. Din momentul furnizãrii agentului termic, abonaþii sistemului centralizat de termoficare din Galaþi au plãtit cãtre Apaterm facturi ce însumeazã 362.828 lei. Cea mai mare sumã achitatã în contul serviciilor de termoficare vine de la Asociaþia 560 din Micro 21, care a virat în contul Apaterm 29.664 lei. Existã însã ºi 44 de asociaþii din Galaþi care nu au plãtit niciun leu societãþii locale de termoficare.

 

Vom mai avea cãldurã din ianuarie? 

În timp ce s-au luat milioane de lei de la bugetul de investiþii ºi dezvoltare al oraºului pentru a da banii cãtre Electrocentrale, astfel încât oraºul sã nu rãmânã fãrã cãldurã, este greu de prevãzut ce se va întâmpla din cursul lunii ianuarie, când vor trebui plãtite în avans facturile cãtre Electrocentrale care la rândul ei va plãti banii la Romgaz. Dacã nivelul încasãrilor nu va creºte în mod deosebit, lucru greu de crezut þinând cont de faptul cã e perioada sãrbãtorilor iar bun-platnicii au vãzut cã rãu platnicii au primit cãldurã deºi nu ºi-au plãtit datoriile, existã pericolul ca oraºul sã rãmânã fãrã cãldurã. Sau, poate, se va alege iarãºi ca „variantã de avarie” alocarea de fonduri de la bugetul de investiþii ºi dezvoltare al oraºului, pentru a plãti din nou banii care ar fi trebuit plãtiþi de datornici. Între timp, poate, Primãria va lua la bani mãrunþi ceea ce se întâmplã în ograda financiarã a asociaþiilor de proprietari ºi se vor face verificãri amãnunþite legate de circuitul banilor, deoarece nu trebuie uitat faptul cã, dupã ce au fost blindate, mai multe asociaþii au fãcut imediat plãþi. Ar fi, de asemenea, interesant de vãzut dacã banii plãtiþi au fost strânºi în ultimele zile de la locatari sau dacã nu existã cazuri, ºi aici nu ne referim la asociaþiile blindate, în care banii plãtiþi de locatari la întreþinere nu sunt cumva depuºi la bancã, în nume personal, de administratori sau preºedinþi de asociaþie, pentru încasarea dobânzii.

 

Discuþii cu ANRSC

Primarul Marius Stan s-a întâlnit ieri cu preºedintele Agenþiei Naþionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare (ANRSC), Doru Ciocan. La întâlnire au participat reprezentanþii Apã Canal, Apaterm, Ecosal ºi Electrocentrale Galaþi. În cadrul reuniunii informale, primarul Marius Stan i-a solicitat sprijin preºedintelui ANRSC pentru rezolvarea problemei cãldurii în Galaþi. S-au purtat discuþii privind necesitatea implementãrii unui sistem mai eficient de producere, transport ºi distribuþie a agentului termic destinat populaþiei. „Preºedintele ANRSC a vorbit despre oportunitatea atragerii de fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare, indiferent de soluþia gãsitã pentru eficientizarea acestuia”, transmite Primãria Galaþi prin intermediul unui comunicat de presã. 


Articole înrudite