26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” au ajuns de săptămâna trecută 300 de copii suferind de viroze respiratorii sau pneumonii. Au fost multe astfel de cazuri deoarece acum la Galaţi s-a înregistrat vârful în ceea ce priveşte astfel de cazuri. Reamintim că la nivelul judeţului s-au înregistrat peste 3.000 de persoane diagnosticate cu viroze respiratorii şi pneumonii. „În spitalul nostru au juns în ultima săptămână circa 300 de cazuri de copii care suferă de pneumonii sau bnohopneumonii. Deci, practic, 10% din numărul cazurilor de viroze respiratorii din judeţ s-au tratat în spitalul nostru. Nu în toate cazurile a fost nevoie de internare. Au fost multe situaţii în care copiii au primit tratament în ambulatoriu. Grupa de vârsta cea mai afectată este cea a copiilor de peste 5 ani şi până la 18 ani. Vorbim practic de copii preşcolari şi şcolari care ajung aici răciţi. Este vorba de copii sau adolescenţi din colectivităţi, şcoli şi grădiniţe”, a precizat prof.dr. Aurel Nechita de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii.
Anul acesta predomină viroza cu febră mică dar de lungă durată
Specialiştii spun că predomină în aceasta iarna şi un alt tip de viroză, mai aparte, deoarece recuperarea durează mult mai mult.
„Simptomele virozelor din această iarnă au altfel de caracteristici. Predomină o viroză care nu dă pacientului temperatură mare, adică nu se ajunge la 39 de grade Celsius, ci la 38 maxim. La acest tip de viroză apare o tuse seacă, chinuitoare, care împiedică copilul să se odihnească şi să mănânce. Alt element al acestui tip de viroză îl reprezintă faptul că ea durează nu 3-4 zile, ci o săptămână sau două”, a mai precizat  prof. Aurel Nechita.
Copiii ajunşi la medici au contractat boala în special la grădiniţă şi unora nu le trece răceala nici după o lună.
„Tuşeşte şi tot nu îi mai trece tusea asta. De când tot stăm cu tratament... De la grădiniţă o are şi de o lună tot nu i-a trecut”, spunea Adela Corodeanu, care îşi adusese băiatul din nou la consult, la Spitalul de Copii.


Articole înrudite