Dublu carambol între Pechea şi Costache Negri

Marți, 24 Decembrie 2013 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe aceeaşi porţiune de drum, între Pechea şi Costache Negri, poleiul lucie de pe şosea, combinat cu ceaţa, au creat un dublu carambol în urma căruia şapte autovehicule au fost avariate şi două persoane, o femeie şi copilul ei, au ajuns la spital. Iniţial s-au lovit patru autovehicule iar după câteva minute alte trei maşini aveau aceeaşi soartă. La final, ca o cireaşă de pe tort, un camion mare le-a lovit pe toate. Un microbuz, o camionetă, din care au fost şi persoanele rănite, patru autoturisme şi un tir, au fost autovehiculele implicate în dublul carambol.
„Un bărbat de 27 ani, din Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 251 din direcţia Pechea către Costache Negri, la km. 41 + 800 metri, pe fondul unui carosabil alunecos, a intrat în coliziune cu remorca unui autoturism, care staţiona pe partea carosabilă, neputând înainta din cauza  poleiului. În urma impactului, primul autoturism s-a oprit pe contrasens şi din el au coborât o femeie de 21 ani împreună cu un minor în vârstă de 3 ani. La scurt timp, din sens opus a venit o autoutilitară care, pe fondul carosabilului acoperit cu polei, nu a putut opri şi a intrat în coliziune cu autoturismul, femeia şi copilul sărind în şanţ pentru a se proteja. La  aproximativ 4 minute, un alt autoturism, condus de un bărbat de 22 ani, care circula din direcţia Costache Negri - Pechea a intrat în coliziune cu remorca staţionată. Femeia a suferit o fractură la una dintre gambe, iar copilul acesteia un traumatism cranio-facial minor, victimele fiind transportate la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Administratorul drumului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.400 lei pentru neintervenirea la timp în vederea combaterii efectelor poleiului”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu