03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO | După 80 de ani, BRICUL MIRCEA, va acosta din nou la GALAŢI
FOTO | După 80 de ani, BRICUL MIRCEA, va acosta din nou la GALAŢI

Nava-şcoală „Mircea” desfăşoară, în perioada 14-23 septembrie 2019, un marş de instrucţie pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. După ceremonia de sosire în ţară, organizată la Constanţa, la data de 17 mai 1939, primul marş de instrucţie al navei-şcoală „Mircea” a fost executat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galaţi, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galaţi a fost ancorată, în zona Palatului Navigaţiei.

În premieră, marinarii militari adresează publicului din trei porturi dunărene, Tulcea, Galaţi şi Brăila, invitaţia de a vizita cea mai preţuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului.
Nava va intra duminică, 15 septembrie, pe braţul Sulina şi va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeaşi zi, la ora 15.00, la pontonul A.F.D.J. La sosirea navei-şcoală „Mircea” în portul Tulcea, va fi organizată o scurtă ceremonie, iar pe parcursul escalei programul va fi următorul: duminică, 15 septembrie, orele 16.00-17.00, concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, pe faleză; orele 17.00-19.00, vizitarea navei de către populaţia civilă; luni, 16 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00, vizitarea navei de către populaţia civilă.

De la Tulcea, nava-şcoală „Mircea” îşi va continua marşul în amonte, până la Galaţi, unde va acosta marţi, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J., zona Palatului Navigaţiei. După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert pe faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iar gălăţenii sunt invitaţi să viziteze nava, conform următorului program: marţi, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00.

De la Galaţi, nava-şcoală „Mircea” va pleca spre Brăila, unde va acosta joi, 19 septembrie, la ora 10.00, la pontonul primăriei, zona Căpităniei Portului Brăila. Brăilenii sunt invitaţi să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 şi 15.00-19.00, şi vineri, 20 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.

Construită în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Woss” din Hamburg, Germania, „Mircea” este un velier clasa A tip „Bark”, cu trei arbori, cel mai mare cu înălţimea de 44 de metri deasupra apei, şi 23 de vele, cu o suprafaţă totală de 1.750 mp. Nava a fost botezată cu numele „Mircea”, după numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul domniei căruia Ţara Românească a ajuns, pentru prima dată, la cea mai mare întindere teritorială, până la Marea Neagră.

Nava-şcoală „Mircea” aparţine fiecărui român, pentru că o parte din banii necesari pentru achiziţionarea acesteia au fost strânşi din donaţii publice, în anul 1938, diferenţa fiind asigurată de guvernul român. Velierul este utilizat de Forţele Navale Române, ca platformă de practică marinărească pentru studenţii şi elevii militari, dar desfăşoară şi numeroase activităţi de diplomaţie navală, în timpul marşurilor de instrucţie.

Pentru a marca 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a statului naţional unitar român, după Marea Unire din anul 1918, Marina Militară Română are în vedere realizarea unui marş de instrucţie în jurul lumii, în perioada 2021-2022, pentru a promova valorile culturii şi tradiţiilor româneşti.

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite