07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO/VIDEO: Aqua Park-ul de la Plaja "Dunărea" îi așteaptă pe gălățeni
FOTO/VIDEO: Aqua Park-ul de la Plaja "Dunărea" îi așteaptă pe gălățeni

Sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 9.00, va avea loc mult așteptata deschidere a Aqua Park-ului de la Plaja "Dunărea". Primăria municipiului Galați a investit 6 milioane de euro, iar acum deschide porțile plajei pentru gălățenii de toate vărstele.
Aici îi așteaptă cel mai mare tobogan din estul României de 20 metri înălțime, iar în zona dedicată copiilor este amenajat un ansamblu de tobogane de aproximativ 11 m înălțime, cu aqua tower și alte peste 40 de atracții pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani.
Bazinul cu valuri are peste 900 mp, iar înălțimea valurilor poate ajunge până la 60 cm înălțime, dar în zona dedicată copiilor, valurilor vor avea maxim 20-30 cm.
Există zone amenajate cu șezlonguri și umbrele, baldachine, dar și terenuri pentru sporturi de plajă și bineînțeles vestiare, dușuri, băi.
De asemenea, s-au amenajat trei beach baruri pe plajă și unul în zona Aqua Park, o zonă de food court cu 11 puncte cu vânzare, o zonă care va fi destinată organizării unor evenimente, dotată cu scenă și un teren pentru activități sportive
Suprafața amenajată este de 4 hectare, iar capacitatea maximă a bazei de agrement este de 3.500 de persoane.
"Este un moment așteptat de către gălățeni și mă bucur că începând de sâmbătă vom deschide Plaja Dunărea. Este locul unde gălățenii, și nu numai, își vor putea petrece timpul liber într-un mod cât se poate de plăcut, aici în oraș, unde pe lângă plaja propriu-zisă, vor putea avea acces la bazinul cu valuri, la ansamblul de tobogane, cel mai înalt având 20 de metri înălțime, sau la zona de food court. De asemenea, copiii se vor putea bucura de un bazin al lor, prevăzut cu tobogane. Sunt sigur că foarte mulți dintre cei care obișnuiau în trecut să vină la Plaja Dunărea vor regăsi acest loc cu totul și cu totul schimbat, la standarde moderne", a declarat Ionuț Pucheanu.

Transurb a înființat trasee speciale

Începând cu data de 31iulie 2021 se vor infiinta două trasee de autobuz:
- Traseul 32 - Estival, pe ruta Plaja Dunărea - Gamacris - Piața Țiglina 1 - Țiglina 2 și retur .
- Traseul 33 - Estival, pe ruta Plaja Dunărea - Parc Cloșca - Privilege - Spitalul Județean - Neacșu - Micro 19 și retur.

Tarife

Accesul se va face în baza unei brățări care va fi încărcată cu suma pentru care optează vizitatorul (acces doar la plaja cu nisip sau acces total inclusiv aqua park, etc).
Tarifele de acces la baza de agrement sunt astfel:
- intrarea la Aqua Park adulți - 35 de lei, de luni până joi, și 50 de lei de vineri până duminică, iar copiii între 7 și 14 ani - 20 de lei, de luni până joi, și 25 de lei de vineri până duminică;
- intrarea la plaja de nisip adulți - 15 lei, de luni până joi, și 20 de lei, de vineri până duminică, iar copiii între 7 și 14 ani - 10 lei, de luni până duminică.
Copiii cu vârsta până în 7 ani au intrarea liberă.
Orarul de funcționare va fi de luni până duminică, între orele 9.00 și 21.00, iar accesul se va face pe la intrarea principală, dinspre Uzina de Apă.
În contextul pandemiei, numărul maxim de persoane care vor avea acces la baza de agrement va fi limitat la 1.500.


Articole înrudite