Galaţi: 30 de primării din judeţ au primit cheile noilor microbuze şcolare

Reprezentanţii a 30 de primării din judeţul Galaţi au primit joi, 14 mai 2026, cheile a 30 de microbuze hibride destinate transportului şcolar, achiziţionate în cadrul unui proiect care a beneficiat de un grant de 25 de milioane de lei din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu, la care Consiliul Judeţean Galaţi a contribuit cu valoarea TVA.

Aceste mijloace de transport completează lotul de 29 de microbuze electrice achiziţionate prin PNRR şi alte 3 microbuze achiziţionate prin Ministerul Dezvoltării, aflate deja în serviciu în localităţile gălăţene din anul 2025.

„Mă bucur că am reuşit să ducem la bun sfârşit şi acest proiect esenţial pentru asigurarea accesului la educaţie pentru toţi copiii din judeţul Galaţi. Indiferent unde locuiesc, chiar şi în comunităţile mai izolate, distanţa sau lipsa unui mijloc de transport nu trebuie să reprezinte un obstacol în calea educaţiei. Fiecare elev trebuie să aibă şansa de a ajunge la şcoală, de a învăţa şi de a-şi construi un viitor mai bun”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Din noua serie, câte un microbuz hibrid pentru transportul şcolar va ajunge în comunele: Bălăşeşti, Băleni, Brăhăşeşti, Cosmeşti, Cuca, Cudalbi, Drăguşeni, Frumuşiţa, Griviţa, Iveşti, Jorăşti, Lieşti, Matca, Movileni, Munteni, Nicoreşti, Pechea, Piscu, Poiana, Rădeşti, Scânteieşti, Şendreni, Slobozia Conachi, Suceveni, Suhurlui, Ţepu, Tuluceşti, Valea Mărului, Vânători şi Vlădeşti.

Cele 30 de microbuze hibride combină eficienţa unui motor electric cu fiabilitatea unui motor cu combustie internă, asigurând costuri reduse de exploatare, autonomie crescută şi o reducere semnificativă a poluării, fiind conforme cu norma Euro 6.

Fiecare microbuz are o capacitate de 16 locuri pentru elevi şi este dotat cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, inclusiv cu o platformă elevatoare pentru scaun rulant. De asemenea, vehiculele sunt echipate cu sisteme suplimentare de siguranţă în trafic, special concepute pentru transportul copiilor.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...