18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Liste de aşteptare pentru tichetele de masă ale donatorilor de sânge
Galaţi: Liste de aşteptare pentru tichetele de masă ale donatorilor de sânge

De circa doua săptămâni nu li se mai dau tichete de masă donatorilor care vin la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi. Problema este de la Bucureşti cauzată de lipsa unei reglementări care să arate cum se vor da donatorilor tichetele de masă în situaţia în care acestea acum sunt în format electronic şi nominale.

"Traversăm o perioadă mai dificilă, gestionăm situaţia, oamenii sunt trecuţi pe tabele si când se va stabili modul în care vor primi aceste drepturi, vor fi sunaţi şi le vor primi. Foarte puţin a scăzut numărul de donatori, ceea ce mie îmi arată calitatea umană a donatorilor, mă bucură foarte mult lucrul acesta, le mulţumesc şi îi îndemn să vină în continuare să doneze, pentru că situaţia se va rezolva. Se cunoaşte, forurile superioare fac ce e nevoie, îi asigurăm pe donatori, vom depăşi situaţia. Mai sunt câteva centre în ţară în această situaţie. Am avut mulţi donatori, multe bonuri de masă, aşteptăm să se rezolve situaţia cât mai rapid", a precizat Camelia Stoichiţescu, directorul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi.

Oamenii veniţi să doneze spun că oricum nu o făceau pentru aceste tichete, dar sunt persoane pentru care aceste tichete contează. Alţii spun că acum au fost informaţi că nu se dau tichete, rămân să doneze, dar nu ştiu dacă mai vin a doua oară până nu se reglementează situaţia. După o donare, un donator primeşte 7 tichete de masă, fiecare în valoare de 9.57 lei.


Articole înrudite