27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Restaurante din mall închise pentru gândaci şi mizerie - GALERIE FOTO/VIDEO
Galaţi: Restaurante din mall închise pentru gândaci şi mizerie - GALERIE FOTO/VIDEO

În data de 17.01.2024, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat acţiuni de control la zona food din Shopping City Mall, precum şi la unităţile de tip fast-food, ca urmare a unei reclamaţii.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancţiuni:
- 5 amenzi contravenţionale, în valoare de 65.000 lei
- oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme
- oprirea temporară a prestării serviciilor în cazul a 3 unităţi de fast-food. Măsura a fost deja ridicată la 2 dintre acestea în urma verificării aducerii la conformitate a condiţiilor de lucru. La restaurantul Chopsticks, însă, măsura a fost menţinută dat fiind că deficienţele nu erau remediate.
Abaterile constatate în timpul controalelor, au fost:
- existenţa unor insecte vii sau moarte în zona tehnică aferentă restaurantelor, aparţinând Shopping City
- folosirea unor condiţii de păstrare neconforme a produselor alimentare, cu frigidere murdare, ventilatoare cu praf, rafturi cu zone ruginite
- neasigurarea temperaturii de depozitare înscrise de producător pe etichetele materiilor prime
- utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu schimbarea stării termice.
Au fost verificate următoarele fast-fooduri: Cartofisseria SA, Esushi Team SRL, Ari Food Estate SRL (Salad Box), MDS Invest Trading (Chopsticks), US Food Network SA (KFC), Rex Concepts BK Romania SRL (Burger King) şi Mesopotamia.
Pentru 4 dintre acestea verificările documentelor sunt încă în curs, informează CJPC Galaţi. Galerie FOTO/VIDEO, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:
    • Video File:
    • Video File:
  • Galerie Foto:

Articole înrudite