29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul se pregăteşte de inundaţie. Primăria opreşte iluminatul public de pe Faleza Inferioară
Galaţiul se pregăteşte de inundaţie. Primăria opreşte iluminatul public de pe Faleza Inferioară

Primăria municipiului Galaţi a anunţat, joi, 13 iunie 2019, că având în vedere prognozele hidrologice şi nivelul Dunării, pentru siguranţa gălăţenilor şi pentru a preîntâmpina eventuale situaţii nedorite, în cursul zilei de astăzi (n.r. - joi, 13 iunie 2019), se va aplica măsura deconectării sistemului de iluminat public de la reţeaua electrică, pe Faleza Inferioară a Dunării.

"Primăria municipiului Galaţi a dispus încă de săptămâna trecută primele măsuri de apărare, fiind pregătiţi saci pentru nisip şi folie polietilenă, cu precizarea că se va interveni punctual la supraînălţarea digului de apărare, numai dacă situaţia o va impune, având în vedere că nivelul maxim prognozat al Dunării, la Galaţi, este de 600 de cm, iar în următoarele zile, potrivit prognozelor, cotele fluviului vor fi în scădere. În plus, echipele Ecosal acţionează pentru salubrizarea malurilor Dunării", se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi.

De asemenea, municipalitatea precizează că pentru evitarea oricărui pericol, operatorilor riverani Dunării li s-a transmis să pună în aplicare prevederile Planului de apărare, respectiv: verificarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a reţelelor de canalizare proprii, cât şi luarea măsurilor pentru obturarea acestora dacă situaţia o va impune; verificarea şi pregătirea materialelor, mijloacelor şi utilajelor pentru intervenţie; verificarea spaţiilor, căilor şi mijloacelor de transport necesare în caz de intervenţie.

Reamintim că nivelul apei pe Dunăre măsura, miercuri, 12 iunie 2019, la Galaţi, 572 cm, cu 12 cm peste cota de atenţie, care este de 560 cm. Creşterea cotelor şi debitelor Dunării sunt cauzate de volumul mare de apă pricinuit de precipitaţiile şi inundaţiile care au afectat de zile bune întreaga ţară. Creşterea Dunării afectează, deocamdată, doar unele terase mai joase de pe Faleza Inferioară, dar şi pasarelele pontoanelor.

Pompierii au verificat toţi agenţii economici din zonă şi monitorizează situaţia, deoarece se aşteaptă creşteri ale cotelor şi debitelor Dunării în următoarele zile. "S-a atins astăzi (n.r. - miercuri) cota de 572 de cm cu plus 12 cm peste cota de atenţie şi aşteptăm un vârf de viitură în următoarele 2 zile, suntem pregătiţi, monitorizăm creşterile cotelor fluviului Dunărea. Agenţii economici de la Dunăre au fost controlaţi de cadrele ISU, verificaţi dacă au material de primă intervenţie în caz de inundaţie şi au fost înştiinţaţi că în orice moment pot pune în aplicare planul de apărare propriu împotriva inundaţiilor", a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.

Potrivit datelor actualizate de pe site-ul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, nivelul apei pe Dunăre măsoară astăzi, joi, 13 iunie 2019, la Galaţi, 584 cm, cu 12 cm mai mult faţă de ieri, miercuri, 12 iunie 2019 (572 cm). Cota de inundaţie la Galaţi este de 600 cm.

Foto: Arhivă Monitorul de Galaţi martie 2018

Citeşte pe aceeaşi temă şi articolele:

- Vine viitura, la Galaţi! Pericol pe Dunăre în următoarele zile (FOTO)

- Dunărea a atins la Galaţi cota de atenţie


Articole înrudite