13 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Halucinant! Copaci asfaltaţi la Galaţi (FOTO)
Halucinant! Copaci asfaltaţi la Galaţi (FOTO)

Situaţie halucinantă la Galaţi, unde muncitorii trimişi de Primărie să asfalteze o stradă, după trei ani de solicitări ale oamenilor, au pus în asfalt până şi copacii. Mai apoi, când poze cu arborii în asfalt au devenit virale, Primăria a trimis repede echipa să repare, dar, dacă nu erau reprezentanţii Gărzii de Mediu, care se autosesizaseră, muncitorii puneau ciment în locul asfaltului din care abia au scos pomii!

Deocamdată, lucrarea a fost oprită. „Ne-am autosesizat, o echipa din cadrul Gărzii de Mediu Galaţi s-a deplasat la faţa locului, am sistat lucrările de refacere, domnii au început să refacă lucrarea, vom cere refacerea totală a zonei pentru remedierea situaţiei. După verificarea situaţiei de către echipa de comisari se vor lua măsuri conform legislaţiei în vigoare”, a precizat Ionuţ Bejan, comisar şef Garda de Mediu Galaţi.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi şi-au recunoscut eroarea. „Este vorba despre greşeala unei echipe care a dat dovadă de exces de zel asfaltând integral acea porţiune de trotuar. S-a dispus remedierea în regim de urgenţă, precum şi o anchetă internă în vederea luării măsurilor administrative corespunzătoare. Fiecare copac din oraş este important, prin urmare s-a intervenit foarte repede pentru salvarea arborilor din zonă”, punct de vedere remis în scris, Primăria Galaţi.

FOTO, mai jos! *sursa foto copaci în asfalt: Facebook - Munikipiul Galaţ


Articole înrudite