02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Hold-up la cocsul Combinatului
Hold-up la cocsul Combinatului
Surse de la nivelul unităţii ne-au declarat în exclusivitate că, lunar, circa 400 de tone de cocs transportat din Polonia sau Ucraina nu mai ajung în ograda colosului siderurgic gălăţean. Potrivit aceloraşi surse, paguba pe care unitatea ar suferi-o lunar în urma atacării unor vagoane care transportă materia primă la Combinat ar fi estimată la circa 150.000 de euro. Potrivit aceloraşi surse, transportul cocsului către combinat nu se poate face în siguranţă, iar aceasta ar fi o problemă care încă nu şi-a găsit rezolvarea. Aceleaşi surse ne-au dezvăluit că persoane necunoscute pur şi simplu atacă vagoanele care transportă cocsul, chiar dacă acestea sunt în mers, reuşind câteodată să sustragă dintr-un foc sute de kilograme de cocs. Atacurile au loc mai ales în anumite puncte, şi anume gara transbordare Galaţi şi triajul Barboşi. Chiar dacă reprezentanţii combinatului au încercat să ia măsuri care să asigure siguranţa transportului, se pare că acestea nu au fost suficiente, motiv pentru care au semnalat acest lucru Prefecturii Galaţi.

Problema Combinatului, în atenţia Prefecturii

Ciprin Dediu, consilierul personal al prefectului Paul Florea, ne-a declarat că reprezentanţii conducerii Combinatului au adus la cunoştinţa Prefecturii existenţa acestei probleme legată de asigurarea siguranţei transportului cocsului din Ucraina şi Polonia. „Fiind vorba de transportul pe calea ferată din judeţul Galaţi, am luat act de această problemă care ne-a fost adusă la cunoştinţă. Urmează să fie organizată o întâlnire la care să participe atât reprezentanţii Combinatului, cât şi ai Poliţiei Transporturi şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi pentru a analiza situaţia şi a vedea ce măsuri pot fi luate pentru asigurarea siguranţei transporturilor”, ne-a declarat Ciprian Dediu. În ceea ce priveşte destinaţia pe care o ia cocsul furat din vagoane, există două variante, şi anume fie este vândut, fie este folosit pentru încălzirea locuinţei de către cei care îl sustrag din vagoane.


Articole înrudite