16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nu au luat în seamă nici ploaia, nici orele lungi de aşteptare, numai să vadă din tribune meciul care ar putea tranşa soarta campionatului. Sute de gălăţeni au stat şi de la 9 dimineaţa la cozile din faţa caselelor de bilete doar pentru a avea şansa să vadă meciul Oţelul-Timişoara pe stadionul Oţelul şi nu din faţa televizorului. Oamenii nu s-au lăsat descurajaţi de nimic, numai să prindă un bilet. Aşteptarea a fost la un moment întreruptă de strigăte de nemulţumire, în momentul în care fusese afişat preţul abonamentelor - de 45 şi 65 de lei - iar oamenii credeau că acesta e preţul biletelor, dar imediat li s-a explicat greşeala.
Odată cu deschiderea caselor a început show-ul: înghesuială cruntă, fiecare împingându-se să ajungă să ia măcar trei bilete, aşa cum au spus iniţial organizatorii. Numai că unii au ieşit şi cu 20-30 sau 50 de bilete, susţinând că iau şi pentru alţii din jur, spre marea nemulţumire a altora. Oamenii au început să ţipe şi să strige ”hoţilor” şi ”sunteţi cu bişniţarii” către cei care asigurau paza. Au fost chemaţi jandarmii şi mascaţii, deoarece deja în zona stadionului, unde erau casele de bilete, spiritele încinse aproape că blocaseră totul.
”Părcă am fost la război. De la 9 dimineaţa stau aici, mi-am luat coate în burtă... nici eu nu mai ştiu cum am reuşit să obţin biletele. Proastă organizarea la bilete, păcat, nu a fost respect pentru oameni”, spunea David Alexandru, unul dintre primii posesori de bilete.
”Nu îmi vine să cred că le am. Am stat de la 11 la coadă şi cred că nu mai e mult şi se termină. Oricum, păcat, nu a fost bună organizarea”, spunea vasile Eugen. Oamenii vorbeau că mii de bilete deja fuseseră vândute în combinat, acesta fiind cel mai important sponsor al Oţelului. Când s-a anunţat că nu mai sunt bilete, norocul vânzătorilor a fost că erau acolo jandarmii şi poliţiştii locali, altfel nu se ştie cum ar fi ieşit teferi cei care au vândut biletele. De înjurături şi blesteme nu i-a putut feri nimeni, însă. În jur de 10.000 de bilete s-au pus în vânzare şi s-au epuizat cam în trei ore. Preţul a fost de 10 lei la tribuna a doua, 15 lei la tribuna întâi şi 7 lei la peluză.

Articole înrudite