20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ionuţ Pucheanu: ”70% din flota de transport în comun din Galaţi va fi schimbată”
Ionuţ Pucheanu: ”70% din flota de transport în comun din Galaţi va fi schimbată”

Municipalitatea şi-a propus să revoluţioneze sistemul de transport în comun prin introducerea sistemului de E-Ticketing, da, în paralel, edilul i-a asigurat pe gălăţeni, că va fi schimbată şi o bună parte din flota Transurb. Un prim pas a fost făcut deja prin achiziţionarea celor 14 troleibuze noi, urmând ca până săptămâna viitoare să fie achiziţionate şi cele opt garnituri de tramvaie noi, sursa finanţării fiind fondurile europene, urmând ca până la Crăciun să fie lansat şi caietul de sarcini pentru achiziţionarea a încă 70 de autobuze (50 de clasă medie şi 20 de clasă mică), care vor fi finanţate dintr-un împrumut de la CEC Bank. Nu în ultimul rând, un alt pas în ”revoluţia sistemului de transport”, va fi şi ”o nouă scriere” a traseelor care se suprapun.
”Până la momentul în care sperăm ca acest sistem să fie funcţional, cele 14 troleibuze urmează să ajungă în mai puţin de o lună şi le vom putea folosi pe străzile municipiului Galaţi. Săptămâna viitoare, sper că vom demara achiziţia pentru cele 8 garnituri de tramvaie, sursa finananţată fiind fondurile europene, aproximativ 12 milioane de lei, urmează, nu promit că tot săptămâna viitoare, dar până la Crăciun vom lansa şi caietul de sarcini pentru cele 70 de autobuze, 50 de clasă medie şi 20 de clasă mică, cele care vor fi finanţate din împrumutul cu cei de la CEC Bank. Eu sper că până la sfărşitul mandatului, într-o proporţie de 70%, flota de transport în comun de pe raza municipiului Galaţi să fie una nou nouţă, la standarde care să îndeplinească toate cerinţele şi să acopere toate nevoile cetăţenilor din Galaţi şi să devină într-adevăr o alternativă viabilă pentru călătorii”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Edilul a mai menţionat că ”există o bucată din strada Brăilei, unde se suprapun nu mai puţin de 17 trasee, ceea ce nu are absolut nici o logică. Sistemul de transport va fi regândit ca aceste mijloace de transport să nu se mai suprapună ci să se întâlnească în anumite puncte din Galaţi, acolo în care sperăm într-un timp scurt să fie acceptate şi să intre în obişnuinţa cetăţenilor”.


Articole înrudite