27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ionuţ Pucheanu, despre refugiaţi: Până acum au cam trecut cei cu bani. Drama umanitară abia acum ne va atinge
Ionuţ Pucheanu, despre refugiaţi: Până acum au cam trecut cei cu bani. Drama umanitară abia acum ne va atinge

Primarul municipiului Galaţiului a vorbit, cu sinceritate, despre refugiaţii din Ucraina şi consideră că abia acum urmează să vedem şi să participăm la drama umanitară a acestor oameni care fug din faţa războiului.
„Cred că partea asta de dramă umanitară, de care vorbim de mai bine de o săptămână, abia acum ne va atinge în adevăratul sens al cuvântului. Până acum, ceea ce nu vrea nimeni să spună, au cam trecut cei cu bani. Cred că cei care au tot sperat sau n-au avut posibilitatea de a-şi lăsa avuţia acasă sau slujba, abia acum urmează să vină. (...) Din păcate v-o spun, în purul stil românesc, s-ar putea ca atunci când ajung cei care efectiv au nevoie de ajutorul nostru, noi să fim deja epuizaţi. Şi nu mă refer la nivel de autorităţi, ci la toţi ceilalţi care au sărit în ajutorul acestor oameni alungaţi de război. Cei care într-adevăr vor avea nevoie de ajutor într-o formă instituţionalizată, cred că abia acum urmează să vină”, a spus Ionuţ Pucheanu.
Despre hotărârea Guvernului care prevede ca sumele ce vor fi cheltuite din bugetele locale pentru sprijinirea refugiaţilor să fie decontate, primarul municipiului Galaţi consideră că actul normativ mare are nevoie de "rectificări", cu precizarea că Primăria Galaţi nu a avut, până acum, cheltuieli foarte mari şi este de aşteptat ca de abia de acum să înceapă cheltuielile cu mâncarea oferită refugiaţilor ucraineni.
„Putem vorbi acum doar de utilităţi, pentru că masa, în mare măsură, abia acum urmează să intre în sarcina primăriilor sau instituţiilor abilitate pentru că, aşa cum v-am spus, bunii samariteni din nefericire au început uşor, uşor să se consume. (...) Nici financiar nu aveau cum să facă faţă unei situaţii care nu a durat 24 de ore, ci cel mai probabil va dura multă vreme de acum încolo. Deci, prin urmare, cheltuielile primăriei până în momentul de faţă sunt la nivel de utilităţi, urmând, cred că de astăzi, să avem şi cheltuieli legate de masă efectiv”, a spus Ionuţ Pucheanu.


Articole înrudite