03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Miercuri, sindicaliştii de la "Cartel ALFA" Galaţi ies în stradă
Miercuri, sindicaliştii de la "Cartel ALFA" Galaţi ies în stradă

Sindicaliştii de la "Cartel ALFA" Galaţi au anunţat pentru ziua de miercuri, 27 ianuarie 2021, o nouă acţiune de protest, începând cu ora 11.00, în faţa sediului Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi.

„În urma analizei situaţiei actuale, a programului de guvernare, a deciziilor adoptate sau a măsurilor anunţate de actualul guvern, care dezavantajează lucrătorii şi categoriile cele mai sărace ale populaţiei, Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» a constatat existenţa conflictului social şi ca urmare a decis declanşarea acţiunilor de protest.

Pentru a respecta măsurile de securitate sanitară din această perioadă, acţiunile sunt programate în etape, progresiv şi cu o diversitate de mijloace care combină protestele de stradă cu alte forme de transmitere a nemulţumirilor şi revendicărilor membrilor noştri.

Acţiunile de protest au început în data de 14 ianuarie, când Federaţia Solidaritatea Sanitară, membră a CNS «Cartel Alfa», a pichetat prefecturile din toate judeţele ţării, inclusiv Bucureşti -» citeşte AICI «-, iar o Caravană a drepturilor sociale a pornit din Baia Mare, pichetând în fiecare zi pe traseul Baia Mare - Zalău - Târgu Mureş - Braşov - Ploieşti - Bucureşti.

În Bucureşti au avut loc acţiuni de protest la Administraţia Prezidenţială, sediul partidelor din coaliţia de guvernare, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii. Protestele continuă în toată ţara până în data de 24 februarie.

Galaţiul va participa la acest maraton al protestelor, miercuri, 27.01.2021, începând cu ora 11.00, pe platoul Monumentului Revoluţiei din faţa prefecturii.

(...)

Principalele noastre revendicări sunt: un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă, aplicarea corectă a legislaţiei“, potrivit unui comunicat al CNS "Cartel Alfa" Galaţi.

Vezi în Galeria de imagini de mai jos, calendarul de ACŢIUNI SINDICALE în perioada 14 ianuarie - 24 februarie 2021 ↓↓↓


Articole înrudite