28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Apelor şi Pădurilor: La Corod se vor realiza lucrări de îndiguire şi apărare a zonei împotriva inundaţiilor
Ministrul Apelor şi Pădurilor: La Corod se vor realiza lucrări de îndiguire şi apărare a zonei împotriva inundaţiilor

A plouat 100 de litri pe metru pătrat luni seară, 03 iunie 2019, în comuna gălăţeană Corod, iar uliţele şi casele s-au umplut de apă. Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, însoţit de autorităţile locale, de specialişti în hidrologie şi de prefectul judeţului, a ajuns în comuna Corod, marţi, 04 iunie 2019, acolo unde peste 65 de case au fost inundate.

vlcsnap 2019 06 04 17h48m47s713

Ministrul a mers şi în teren pentru a putea vedea care sunt măsurile propuse de specialiştii care îl însoţeau pentru ca astfel de fenomene extreme să nu mai aibă loc. Din păcate nu este prima oară când Corodul este lovit de inundaţii şi, deşi s-ar fi mai făcut în zona lucrări hidrologice, nu a fost destul. "Au făcut lucrări de mântuaială, asta e adevărul. Nu au venit specialişti cum trebuie. La noi, din câţiva în câţiva ani, vine apă şi ne ia tot. De două nopţi nu dorm de teamă", se plângea Maria Taşcă, o localnică. Primarul localităţii susţine că, din păcate, deşi a primit promisiuni că în comună vor fi alocate fonduri pentru a realiza un sistem complex de lucrări hidrologice care să protejeze localitatea, totul a rămas la nivel de promisiuni. "Nu am să uit promisiunea făcută în anul 2013 după inundaţiile de atunci. Ni s-a promis în scris, comunei Corod i s-ar aloca suma de 30 miliarde lei vechi, lucrul acesta nu s-a întâmplat nici până acum", susţine primarul Vasile Cârjeu.

vlcsnap 2019 06 04 17h48m16s235

Pe de altă parte ministrul Deneş a precizat că nu poate răspunde pentru ce s-a făcut înainte, dar că acum este ferm decis ca prin emiterea unor hotărâri de guvern, sau alte acte normative, să poată da bani de la fondul de rezervă pentru a se realiza lucrări de îndiguire şi apărare a zonei pentru a nu se mai întâmpla astfel de fenomene extreme. "Am venit în teren însoţit de specialişti pentru a vedea ce soluţie tehnică se impune, am venit să vorbim şi să vedem şi în ce situaţie sunt oamenii afectaţi", a spus Deneş. Acesta a mers şi la locuinţele celor afectaţi de inundaţii, în case pline de noroi şi fără electricitate sau în curţile unde grădinile cu legume sunt sub apă. 50 de pompieri continuă să acţioneze la Corod pentru a termină scoaterea apei din zonele afectate. Ministrul a discutat cu oamenii, dar a pus şi umărul şi a împins câteva maşini rămase blocate în noroi, printre care şi o maşină a Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Citeşte pe aceeaşi temă şi articolul "FOTO/VIDEO | Zeci de gospodării inundate şi sute de oameni evacuaţi în judeţul Galaţi, în urma ploilor torenţiale".


Articole înrudite