Patronul de la ”Hanul Vânătorului” arestat pentru 30 de zile

 
Miercuri, 26 Mai 2021 19:09
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 24 mai 2021, a lui Gheorghiţă Suvejanu, patronul de la ”Hanul Vânătorului”, care are calitatea de inculpat într-un dosar penal amplu în care este acuzat pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism în formă continuată, camătă,  şantaj, evaziune fiscală în formă continuată, uz de fals şi spălare a banilor în formă continuată.

La data de 25 mai 2021, s-a solicitat Tribunalului Galaţi – Secţia penală luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat pentru 30 de zile.

Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-au reţinut următoarele:

1. În legătură cu infracţiunea de proxenetism în formă continuată, s-a reţinut că, în perioada 2011 – august 2017, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat două persoane vătămate, o altă inculpată şi pe o făptuitoare să înceapă practicarea prostituţiei, înlesnindu-le întreţinerea de raporturi/acte sexuale cu diferite persoane în Italia şi în alte ţări din Europa, obţinând în urma practicării prostituţiei de către acestea în perioada menţionată:

a) suma de 100.000 euro, ce i-a fost remisă prin intermediari de una dintre persoanele vătămate;

b) suma de 150.000 euro, ce i-a fost remisă, cea mai mare parte, prin intermediari, inculpatului şi altui participant de către una dintre persoanele vătămate, iar o mică parte din această sumă a fost transferată participantului prin intermediul unui serviciu de transfer rapid bancar;

c) sumele de 22.056 euro, 3.871,41 GBP şi 1.129 CHF, transferate în perioada 10.12.2012 – 03.06.2017, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid şi sumele de 2.459 euro şi 1.320 GBP, transferate în perioada 29.06.2015 – 03.06.2017, prin intermediul altui serviciu de transfer rapid, concubinei inculpatului, de inculpată şi de făptuitoare, de cetăţeni italieni, beneficiari ai prestaţiilor sexuale oferite de acestea, precum şi de diferite persoane fizice, cetăţeni români (identificate în proximitatea unităţilor bancare din ţările în care se practica prostituţia, care operau serviciile de transfer rapid);

d) suma de 3.845,50 de euro, transferată surorii inculpatului, în perioada 12.08.2011 – 10.10.2016 de o făptuitoare, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid;

e) suma de 2.199 euro, transferată în perioada 16.04.2012 – 14.08.2017, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid şi suma de 1.200 euro, transferată la data de 20.08.2012, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid, cumnatului inculpatului de către o făptuitoare, fără a putea fi determinate sumele de bani ce au fost predate, în numerar, prin intermediari sau/şi direct inculpatului de către inculpata şi făptuitoarea menţionată;

2. În privinţa infracţiunii de camătă, s-a reţinut că, deşi nu era autorizat conform prevederilor legale pentru a acorda împrumuturi, în luna decembrie 2014, inculpatul a împrumutat unei persoane vătămate suma de 2.000 euro, pentru care a perceput o dobândă lunară de 10 % din suma împrumutată, în luna martie 2015, a împrumutat persoanei vătămate suma de 2000 euro, cu aceeaşi dobândă lunară de 10 % pe lună, în luna aprilie 2015, a împrumutat aceleaşi persoane vătămate suma de 1.000 euro, percepându-i o dobândă de 15%, raportată la întreaga sumă împrumutată(5000 euro), iar în luna noiembrie 2017, a mai împrumutat altei persoane vătămate suma de 10.000 euro, pentru care a perceput o dobândă de 2.000 euro;

3. În privinţa infracţiunii de şantaj în formă continuată, s-a reţinut că inculpatul, după ce în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015 a împrumutat în trei rânduri uneia dintre persoanele vătămate menţionate suma de 5.000 euro, pentru care, iniţial, a perceput o dobândă de 10% pe lună, pe care a majorat-o ulterior la 15% pe lună, iar din momentul în care persoana vătămată nu a mai putut să îi plătească dobânda lunară stabilită şi, implicit, să îi restituie suma împrumutată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – mai 2016, a ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă, în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial pentru sine, respectiv dobânzile stabilite şi suma împrumutată;

4. În privinţa infracţiunii de şantaj, s-a reţinut că inculpatul, după ce în toamna anului 2017, a oferit prestări servicii de cazare şi masă prin intermediul unei societăţi comerciale, care exploatează imobilul dintr-o localitate din judeţul Galaţi (pensiune/restaurant), pe care îl deţine în fapt, unei societăţi comerciale administrată de o persoană vătămată, iar ca urmare a neachitării în totalitate a prestărilor de servicii de către aceasta, la data de 30.05.2018, a ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă, în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial pentru sine (întrucât prestările de servicii au fost oferite „la negru”), respectiv suma de 3.000 lei;

5. În privinţa infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2018 – 2021, inculpatul a ascuns bunul impozabil, respectiv un autoturism Cadillac Escalade, pe care îl deţine în fapt, deşi scriptic a transferat dreptul de proprietate asupra acestuia către concubinul surorii sale, în baza unui contract de înstrăinare-dobândire mijloc de transport întocmit, în fals, prejudiciind bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale competente cu suma de 35.960 lei, reprezentând impozit pe mijlocul de transport;

* În privinţa infracţiunii de uz de fals, s-a reţinut că, la data de 26.02.2018, inculpatul a folosit la primăria unei comune din judeţul Galaţi, un contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, în care s-a menţionat, în mod nereal, că tatăl său, proprietar scriptic al autoturismului Cadillac Escalade, a înstrăinat acest mijloc de transport către concubinul surorii sale, în vederea producerii unor consecinţe juridice, respectiv scoaterea din evidenţele fiscale ale unităţii administrativ-teritoriale menţionate şi, implicit, neplata impozitului pentru mijlocul de transport menţionat;

6. În privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a reţinut comiterea acesteia de către inculpat, prin atestarea, în mod nereal, într-un înscris intitulat „contract de împrumut”, datat 10.09.2019 şi pe care l-a semnat, că a primit, pe o perioadă de 5 ani, suma de 100.000 euro, fără dobândă, de la un făptuitor, înscris ce a fost depus la dosarul de urmărire penală de cel din urmă, în vederea producerii unor consecinţe juridice, respectiv pentru a dovedi deţinerea sumelor de bani folosite pentru edificarea, începând cu anul 2018, a unei construcţii (restaurant) pe un teren situat în intravilanul unei comune din judeţul Galaţi.

7. În privinţa infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, s-a reţinut că, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2011 – 2019, după transferul din străinătate în ţară, în numerar, direct sau/şi prin intermediari ori după transferul din străinătate în ţară prin intermediul serviciilor de transfer rapid, cu ajutorul concubinei, surorii şi a cumnatului său, a sumelor de bani dobândite din infracţiunea de proxenetism, pentru a schimba aceste sume, produs al activităţii infracţionale, şi pentru a disimula adevărata provenienţă a acestora, cunoscând că provin din infracţiunea de proxenetism:

* la data de 09.12.2016 a achiziţionat cu suma de 320.000 lei (echivalentul a 71.080 euro, la un curs de 4,50 lei), de la o societate comercială din municipiul Brăila, autoturismul Cadillac Escalade, pe numele tatălui său, pe care l-a menţionat doar scriptic ca proprietar în actele translative întocmite;

* la data de 03.02.2015 a achiziţionat cu suma de 5.000 euro de la un martor autoturismul marca Hyundai Santa Fe, pe numele tatălui său, pe care l-a menţionat doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit;

* în primăvara anului 2014 a achiziţionat, în fapt, cu suma de 20.000 euro de la un martor un autoturism Cadillac Escalade, pe numele tatălui său, pe care l-a menţionat doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit ulterior, la 01.10.2015, şi în care a consemnat, de asemenea nereal, preţul plătit, respectiv 3.000 euro;

* la data de 25.05.2016 a achiziţionat cu suma de 20.000 euro de la un martor un autoturism marca Audi A6, pe numele tatălui său, pe care l-a menţionat doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit;

* în luna mai 2018 a achiziţionat cu suma de 35.000 euro de la o societate din Cehia o ambarcaţiune de agreement, pe numele fiicei sale, pe care a menţionat-o doar scriptic ca proprietar în actele translative întocmite;

* la data de 23.01.2018 a achiziţionat cu suma de 9.100 euro de la un martor un autoturism marca Volkswagen Golf, pe numele fiicei sale, pe care a menţionat-o doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit;

* la data de 01.08.2013 a achiziţionat cu suma de 15.000 euro de la un martor un autoturismul marca Mercedes Benz, pe numele concubinei sale, pe care a menţionat-o doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit;

* în luna ianuarie 2017 a achiziţionat, în fapt, cu suma de 27.000 euro, de la un martor un autoturismul marca BMW X 6, pe numele concubinei sale, pe care a menţionat-o doar scriptic ca proprietar în actul translativ întocmit, în care, de asemenea, a consemnat nereal suma plătită, respectiv 9.800 euro, şi datele de identificare ale vânzătorului;

* în perioada 2011 – martie 2016, a achiziţionat în schimbul sumei de 145.326 lei de la mai multe persoane fizice, suprafaţa de 4.809 mp, situată în intravilanul unei comune, pe care, începând cu anul 2011 şi până în anul 2015, a edificat cu suma de 1.024.300 lei (reprezentând contravaloarea materialelor de construcţie) şi cu suma de 1.111.400 lei (reprezentând contravaloare manoperă), mai multe construcţii cu destinaţia de locuinţă, spaţii de cazare şi alimentaţie publică, în regim de înălţime P+E, cu o suprafaţă utilă de 756 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 1.123 mp, imobil pe care l-a transferat cu titlu gratuit către fiul său, printr-un contract de donaţie, rezervându-şi dreptul de uzufruct viager;

* începând cu anul 2018, a edificat pe terenul în suprafaţa de 4.809 mp, situat în intravilanul unei comune din judeţul Galaţi, donat anterior fiului său, o construcţie/un restaurant cu suma de 489.000 lei, reprezentând contravaloare materiale de construcţie, şi cu suma de 480.000 lei, reprezentând contravaloare manoperă, conform raportului de expertiză tehnică judiciară.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu