04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Petre Daea despre dezastrul de la Matca: «Uneori, iată, ne face şi rău zăpada!»
Petre Daea despre dezastrul de la Matca: «Uneori, iată, ne face şi rău zăpada!»

Prezent la Brăila, unde a prezentat fermierilor oportunităţile de finanţare prin Planul Strategic Naţional 2023-2027, ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a răspuns şi fermierilor din Matca, unde viscolul şi zăpada au făcut praf solarii de pe 200 de hectare. Mătcaşii sunt disperaţi, deoarece neexistând un cadru legal, nu se ştie dacă se vor putea oferi despăgubiri. Ministrul nu a fost foarte clar în declaraţii. "Uneori, iată, ne face şi rău zăpada. Vom vedea despre ce e vorba şi vom decide în consecinţă. Nu, sigur că acum nu e un cadru legal de despăgubire a problemelor create de zăpadă, iată de ce în Planul Strategic Naţional 2023-2027 va fi în viitor acel fond de risc pentru fermieri. E un instrument de ajutor, care într-adevăr, în viitor, va fi",  a spus Petre Daea. Prezenţi în sală, fermierii din Matca au cam înţeles că îşi vor şterge singuri pagubele. I-au mulţumit ministrului, în schimb, pentru modul de derulare al programului Tomata.


Articole înrudite