02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi, cu jalba la Parchet
Primăria Galaţi, cu jalba la Parchet
Declaraţia făcută de către primarul Marius Stan în cadrul conferinţei de presă susţinute joi după-amiază, şi anume că municipalitatea va sesiza organele abilitate în legătură cu anumite nereguli sesizate în derularea contractului încheiat cu firma Unicom, a devenit în cursul zilei de vineri realitate. Astfel, edilul şef al urbei a depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, acuzaţiile aduse fiind cele de fals şi uz de fals în ceea ce priveşte recepţia şi achitarea unor lucrări despre care reprezentanţii Primăriei afirmă că nu ar fi fost efectuate în realitate de Unicom (lucrările neexecutate şi plătite) în Cartierul Cantemir şi urmează să fie sesizată poliţia. „Urmează ca organele, nu noi, să stabilească vinovaţii pentru prejudiciul imens pe care l-au provocat bugetului municipiului. Prejudiciul final îl vor stabili instanţele”, a spus Marius Stan.
Un contract cu dus-întors
Istoricul legat de modul în care au decurs lucrurile în ceea ce priveşte derularea contractului încheiat între Primăria Galaţi şi firma Unicom a fost sesizat încă de acum o lună de primarul Marius Stan, în cadrul unei conferinţe de presă în care acesta a reclamat că municipalitatea ar fi fost prejudiciată în urma încheierii acestei afaceri.
„În august 2005 Primăria Municipiului Galaţi a încheiat cu societatea de construcţii Unicom un contract în valoare de 3.062.917 lei, TVA inclusă, pentru executarea lucrării «LTE Cartier Siret – Staţie de epurare». Doi ani mai târziu s-a încheiat un act adiţional prin care se confirma că până la 01.01.2007 nu începuseră lucrările şi se precizează că Unicom avea - în acel moment - un «rest de executat» de 3.062.917 lei, TVA inclusă, adică valoarea iniţială a contractului. Prima plată s-a efectuat pe 15 octombrie 2007, iar ultima pe 24 decembrie 2009. Plăţile totale cumulează 2.277.833,79 lei. 5% din valoarea fiecăreia dintre cele 38 de plăţi au fost viraţi într-un cont separat şi au constituit garanţia,  care însumează 119.885,19 lei. Echipamentele despre care furnizorul spune că au dispărut ulterior din cauza inundaţiilor şi a furturilor nu au fost depozitate doar pe amplasamentul lucrării. Pe 25 iulie 2012 Unicom a adus la cunoştinţa Primăriei că în 2010 utilajele şi echipamentele agabaritice au fost depozitate “la punctul de lucru şi în depozitul antreprenorului din Fileşti.” În evidenţele Primăriei Municipiului Galaţi nu există documente care să certifice conservarea lucrărilor şi a echipamentelor. Conservarea impunea costuri (inclusiv cu paza) care ar fi trebuit justificate şi acoperite. Pe 7 iunie 2007, când Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a emis o avertizare „cod galben” de inundaţii pentru Galaţi, Unicom a informat Primăria că a decis să retragă “organizarea de şantier” fără să menţioneze nimic despre conservare sau paza echipamentelor achiziţionate până la acea dată. În contract era prevăzut că «Executantul este responsabil pentru menţinerea în bună stare a lucrărilor şi instalaţiilor care urmează să fie puse în operă, de la data primirii ordinului de începere a lucrării până la data semnării procesului verbal de recepţie». Un asemenea  proces verbal nu există în evidenţele noastre. Pentru a invoca forţa majoră cauzată de inundaţiile din iunie şi iulie 2010 se impunea şi sesizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care însă sesizare nu a fost făcută. În acest moment cartierul «Siret» nu beneficiază de staţia de epurare a cărei construire a fost contractată iar societatea comercială UNICOM se află în procedură de insolvenţa”, se arată în comunicatul de presă remis ieri de Primăria Galaţi.
Avertisment: „Vor ieşi cu cătuşe din Primărie!”
După ce a anunţat că se vor face verificări şi în ceea ce priveşte modul de derulare al lucrării de modernizare a străzii Prelungirea Brăilei, primarul Marius Stan a ţinut să transmită un mesaj care poate fi considerat drept un semnal de alarmă, ţinta fiind personalul municipalităţii.
„Eu am încredere în absolut toată lumea, până la proba contrarie. Celor care nu se raliază modului nostru de lucru, celor care nu se schimbă în ceasul al doisprezecelea, le spun că vor ieşi cu cătuşe din Primărie! Vă garantez şi veţi vedea cât de repede acest lucru! Este un aviz dat celor care cred că pe mai departe pot să facă ceea ce au făcut şi până acum, să aibă SRL-ul lor care funcţionează fără ca nimeni să-i deranjeze, crezând că au deasupra o umbrelă care îi fereşte de orice. S-au înşelat!”, a declarat Marius Stan.
Rămâne  de văzut dacă semnalul de alarmă tras de Marius Stan nu va rămâne doar la stadiul de declaraţie şi ar fi fost interesant dacă primarul Galaţiului ar fi dat exemple de angajaţi care desfăşoară activităţi contrare intereselor Primăriei. De asemenea, dacă există asemenea cazuri de angajaţi, lucru pe care nu îl contestăm, este greu de înţeles de ce mai sunt încă pe statele de plată ale Primăriei Galaţi.


Articole înrudite