La finele anului trecut, mai exact de Crăciun, sinistraţii ce îşi duceau veacul în tabăra de sinistraţi de mai bine de 4 ani, au fost mutaţi în locunţe de necesitate, sau mai exact în locuinţe convenabile, astfel încât şi aceşti tecuceni să se simtă priotejaţi, chiar dacă fac parte din pătura cea mai săracă a Tecuciului. Dar eforturile administraţiei locale au fost ignorate de către săracii oraşului. Mai mult de atât: aceştia au trecut în scurt timp la distrugerea şi comercializarea uşilor, a tocurilor, dar şi la tăierea arborilor din curtea imobilului unde au fost proaspăt mutaţi. Acţiunile agresive ale foştilor sinistraţi, precum şi faptul că s-au dovedit, încă o dată, a fi nişte părinţi iresponsabili, a dus la iritatea edilului şef al urbei, Eduard Finkelstain, care promite răzbunare legală.
„Avem reale probleme cu comportamentul nu tocmai civilizat al acestor cetăţeni ai oraşului. Mai grav este faptul că cei mai mulţi dintre aceştia sunt părinţi şi în apărarea interesului copilului voi face o serie de anchete prin care să depistăm modul de implicare a acestor părinţi în cresterea şi educarea propriilor copii, iar dacă se dovedeşte că au carenţe serioase în acest sens vom face demersuri pentru decăderea lor din dreptul de părinte. După verificarea fiecărui caz în parte vom trece la evacuarea celor ce nu reuşesc să se adapteze, aceasta fiind ultima soluţie. Până când vor fi posibile aceste acţiuni, am luat legătura cu Electrica pentru racordarea la sistemul de furnizare a energiei electrice. Nu se poate ca pe timp de iarnă familiile să nu aibă măcar energie electrică. Racordarea se va face pentru fiecare familie în parte, astfel încât cel ce nu respectă prevederile contractuale, cel ce nu-şi plăteşte facturile, să fie debranşat”.
Supărarea primarului tecucean pe foştii sinistraţi este foarte mare, însă se pare că acţiunile agresive şi comportamentul total necivilizat este trecut mult prea uşor cu vederea din milă pentru copii, cei care suferă fără a avea vreo vină. Între timp adulţii devastează imobile şi îşi bat joc de banii contribuabililor.